Treceți la conținutul principal

De vorbă cu Cezara




Mă uit cu Cezara la nişte poze cu Raymond Carver, scriitorul ei preferat. Nu înţeleg cum de un autor cu un puternic simţ al ridicolului poate să fie atât de afectat în faţa aparatului foto. Cu capul în palme, cu mâinile încrucişate pe genunchi, cu o mână ţinută în dreptul feţei, de fiecare dată e artificial, îngrozitor de artificial, ceea ce nu pot spune despre literatura lui. Nu ştiu cum s-a născut moda asta cu poza care trebuie să te livreze lumii dând pe dinafară de genialitate. Poate de la celebra fotografie în care Einstein apare cu părul vâlvoi şi cu limba scoasă. Ăsta e exemplul cel mai accesibil, dar cred că aş putea aminti şi un Schopenhauer la fel de zbârlit, dar cu o privire crâncenă, de lunatic, departe de atitudinea ludică a lui Einstein. Filosoful face pe geniul care suferă, fizicianul – pe clovnul genial. Carver vrea să pară doar genial. Nu-i iese. Nu e suficient de extravagant. Extravagant am spus? Mi-au ţâşnit în minte figurile lui Dali şi Warhol. Doar primul avea geniu. Desigur, portretul care exprimă genialitate există de mult mai demult, doar că înainte de apariţia fotografiei puteai acuza artistul, fie el sculptor sau pictor, că şi-a încărcat opera cu un patetism exacerbat. Fotografia, însă, nu minte. Cezara nu e de acord cu mine. Pe ea o impresionează mustăţile lui Dali, părul lui Warhol şi limba lui Einstein. Degeaba îi spun că tipii ăia interpretau un rol care să le asigure celebritatea. Asta nu înseamnă că unii dintre ei nu erau cu adevărat geniali. Cezara se enervează. Ea are nevoie de mitul geniului care se deosebeşte net de muritorii de rând. Iar dacă au mai şi suferit de vreo boală, dacă au avut vreun handicap, dacă au fost crunt nedreptăţiţi în viaţă ori au avut o moarte impresionantă, atunci admiraţia ei pentru respectivii creşte infinit. Blecher, mort la douăzeci şi opt de ani din cauza unei tuberculoze osoase, Esenin, care şi-a scris poemul de adio cu propriul sânge, Hemingway, care s-a împuşcat în gură... Cezara mă face comunist, acuzându-mă de ură împotriva intelectualilor. Eu zâmbesc. Ea se enervează şi mai tare. Şi, totuşi, suntem prieteni buni. Ea e o artistă cunoscută. În ultima expoziţie la care a participat, a pus pe pardoseala uneia dintre încăperile galeriei vreo trei sute de conserve de peşte goale. Lucrarea s-a numit Metafizica peştelui şi a înregistrat un succes notabil. I-am spus că nu prea cred în arta modernă, că mi se pare lipsită de valoare, efemeră, ca nişte urme pe nisip. Probabil că, din cauza asta, Cezara mă şi urăşte un pic.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Interviu cu RĂZVAN PETRESCU

Răzvan Petrescu (n. 1956) este prozator, eseist, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1982. După ce profesează opt ani, renunță la medicină pentru a se dedica scrisului. A fost redactor la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera și Allfa. Din 2004 este redactor la Curtea Veche Publishing. A publicat volumele: Grădina de vară (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1989, premiul Fundaţiei „Liviu Rebreanu“; Eclipsa (proză scurtă), premiul oraşului Târgovişte pentru cea mai bună carte de proză a anului; Într-o după-amiază de vineri (proză scurtă), Editura Cartea Românească, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte a anului şi premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Farsa, Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă de teatru a anului; Primăvara la bufet, Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „…