Treceți la conținutul principal

Blues pentru cai verzi


-->
Letiția Ilea (n. 1967, Cluj-Napoca) este o poetă excelentă, dar despre care nu se prea vorbește, în ciuda faptului că este câștigătoarea multor premii literare (inclusiv a unuia francez – premiul Jean Malrieu –, în 2007). În Blues pentru cai verzi (Editura Cartea Românească, 2010), autoarea pare dezarmată în fața fatalității vieții. Aproape toate textele ei sunt de-o tristețe care apasă greu pe umerii cititorului. Iată: „debarasează-mă de iluzie”; „vrăbiile au înghițit ultimele firimituri/ ce-mi arătau drumul”; „[…] durerea ce mă sfâșie/ în fiece clipă”; „m-am părăsit/ pe peronul de noapte al singurătății”; „viața mea un urlet de câine/ spre lună în noaptea anului nou”; „aș porni chiar acum/ dar nicăieri nimeni nu mă așteaptă”; „eu am deprins doar plânsul nu și mersul”; „[…] viața noastră/ un maidan nenorocit”; „cămașa asta de sârmă ghimpată/ pe care nu mai pot s-o dezbrac”; „pășesc tot mai greu”; „respir cu greu în bolul cu apă”; „încet te pătrunde frisonul nopții/ certitudinea că nu-ți mai dorești nimic” etc. Dar aceste versuri, luate separat, nu exprimă adevărata forță a poemelor din care ele fac parte. Mi-e teamă chiar că vor da senzația unui patetism exagerat, iar lucrurile nu stau deloc așa. Poemele Letiției Ilea sunt remarcabile.

Autoarea spune, la un moment dat: „morții mei dragi”. Aici e cheia întregului volum. Ilea pare rănită iremediabil de dispariția apropiaților ei, dintre care se distinge figura tatălui, personaj în jurul căruia scriitoarea dă naștere unora dintre cele mai emoționante versuri (poemul camera, mai ales, impresionează puternic). Autoarea resimte o grea singurătate, lumea îi pare golită de sens. Iată finalul unui alt poem splendid, e vremea: „e vremea să te pregătești pentru iarnă/ să deschizi larg ochii/ și să spui „nimic”/ cu glas tare „nimeni”/ să întâmpini viscolul/ ca o pasăre ce nu mai știe drumul spre țările calde/ se lasă frigul deodată/ și-n amintire”.

Blues pentru cai verzi este, pentru mine, cea mai bună carte apărută la noi în acest început de an. Sper ca Letiția Ilea, din opera căreia am mai citit alte două cărți importante (chiar viața, editura Paralela 45, 1999; și o persoană serioasă, editura Limes, 2004), să fie așezată în literatura română contemporană acolo unde îi este locul, adică printre autorii cei mai valoroși.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.