Treceți la conținutul principal

AUTOIMUN

Ciprian Măceşaru

O neaşteptată problemă de sănătate i-a schimbat Ioanei Nicolaie existenţa. Acesta ar fi motorul principal al cărţii Autoimun, însă autoarea îmbracă povestea în hainele literaturii. Ea transformă această experienţă extremă în poezie. "La treizeci şi cinci de ani/ Când boala tânără iese/ În hainele noi, croite cu grijă,/ Le duc pe toate în spate/ Tot subţiindu-mă, ca ele/ Să poată să crească,/ Tot adunându-mă, ca ele/ Să se poată cât mai bine vedea" ("Cursa", pg. 10). Aşadar, o tânără de treizeci şi cinci de ani e lovită de o boală autoimună. La început, "doctoriţa tunsă electric" îi spune: "Nu va ţine nici până în toamnă!" ("Aniversare", pg. 8). După cum veţi vedea, toamna aceasta se va lăsa mult aşteptată. Are loc o confruntare între tinereţe şi răul care surpă trupul, tinereţea pare brusc anihilată de apariţia bolii, organismul o ia razna, se comportă haotic, slăbiciunea fizică ajunge să fie tot mai mare: "Opt kilograme-n trei săptămâni.../ Cu asta am început lângă treapta/ Ce a crescut apoi cât un munte...." ("Fişă 4: De-un timp", pg. 51). În secţiunea intitulată "Mătuşa", avem parte de un tur de forţă. Ca de fiecare dată, când scrie despre rudele ei şi despre lumea pe care a lăsat-o în urmă doar pentru a fi mai aproape de ea, Ioana Nicolaie se dezlănţuie. Mătuşa este un personaj suprinzător. La început n-am prea înţeles ce importanţă are în carte, care este legătura cu boala autoarei şi cu tot ce citisem până în acel moment, dar textul îmi plăcea foarte mult, citeam şi aproape că nu mai conta altceva. Mătuşa e un personaj viguros: "Mătuşa are ochii verzi şi părul tot mai ondulat./ A ajuns atât de rotundă, încât, într-o bună zi,/ se va rostogoli singură-n vale" ("4. Voci", pg. 40). Apoi... "Pe faţa ei trăieşte azi altcineva./ E tânără, abia a trecut de cincizeci./ Şi-a găsit diabet./ E praf şi pulbere cu tiroida" ("6. O aud", pg. 46).  Lucrurile devin şi mai clare într-un alt poem: "Acum ştiu că totul e din familie/ [...]/ Acum ştiu că totul se ia şi se pune de-a valma într-un bagaj" ("Instantaneu", pg. 52). Din bagajul ăsta se poate naşte o boală autoimună (o boală în care organismul luptă împotriva lui însuşi): "În boala asta nu-i vorba de vârstă,/ Ci numai de soldaţi îndârjiţi/ Care o dată şi-o dată îşi vor omorî/ comandantul" ("Autoimun", pg. 54). După trei ani de suferinţă, trei ani pierduţi din tinereţe, Ioana Nicolaie scrie: "Fac podul de sus/  Peste trei ani deodată" ("Praştie", pg. 58). Dar se fac patru ani: "Sunt cu ochi urieşiţi/ Şi fard ca dresul de plasă/ Căci toamna-i încă-n tribună" ("Paşnic", pg. 65). Boala o determină pe Ioana Nicolaie să-şi reevalueze viaţa. Îşi aminteşte momente importante din viaţa sa, ca într-un fel de retrospectivă. Aceste amintiri (poze) sunt adunate în secţiunea numită "ALBUM".  Ca "un tren de la-nceput proiectat să deraieze cândva de pe şine" ("Legături", pg. 88), simte că "alunecă-n gol" (idem) şi mărturiseşte: "Am cinci ani sau poate patruzeci./ Am scris paginile acestea din teamă" ("Post-scriptum", pg. 91).


____________

Autoimun
Ioana Nicolaie
Editura Cartea Românească, 2013


Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…