Treceți la conținutul principal

Reverenţă pentru MHS


Am primit de la criticul Ion Bogdan Lefter mesajul de mai jos şi sunt foarte trist.

"În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie, la Tîrgovişte. Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Impunătoarea operă a lui Mircea Horia Simionescu, compusă din numeroase romane, nuvele, confesiuni şi eseuri, s-a construit în jurul tetralogiei Ingeniosul bine temperat, una dintre marile capodopere ale literaturii noastre. Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme Versete de unică folosinţă (2010)."

Nefericit destin au marii scriitori ai Şcolii de la Târgovişte. Olăreanu a murit în anul 2000 şi lumea noastră literară abia de-a şuşotit. Olăreanu e un scriitor extraordinar, dar nu prea e luat în seamă de critici, care-l văd desuet (de Radu Petrescu ce să mai vorbim, căci pe el îl găsesc de secol XIX - nu fără oarecare dreptate, dar asta nu-i scade neapărat din valoare), minor etc. Istoria literaturii române fără Olăreanu este imposibilă. Citiţi Avionul de hârtie, Fals manual de petrecere a călătoriei ori Ucenic la clasici şi vă veţi convinge (desigur, dacă Michel Houellebecq şi Chuck Palahniuk vi se par zeii literaturii, nu cred că are vreun sens să vă obosiţi cu bietul Costache). Mircea Horia Simionescu a fost admirat, toată lumea spunea că e un mare scriitor, dar nu ştiu, zău, câţi îl citeau. E un scriitor foarte original, unul dintre cei mai originali scriitori ai Europei din ultimele decenii. Sunt departe de a-i fi citit întreaga operă, dar din ce am parcurs până acum cel mai mult mi-au plăcut Toxicologia şi Dicţionar onomastic, două dintre cele patru volume ale celebrului ciclu Ingeniosul bine temperat (ce titlu!). Cu aceste două cărţi ar trebui, d.p. meu d.v., ca literatura lui Mircea Horia Simionescu să iasă în Occident. Încă nu e târziu pentru această literatură, dar este, din păcate, prea târziu pentru autorul ei. Acum, însă, nu e momentul pentru astfel de planuri. O spun din nou: am pierdut un mare scriitor. Odihnească-se în pace!

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…