Treceți la conținutul principal

Încă o veste tristă



Am aflat ca a decedat Ion Zubascu. E o perioada foarte trista. După Alex. Leo Serban, Mircea Horia Simionescu, Fanus Neagu, iata ca si Ion Zubascu ne-a parasit. Cu putin timp in urma l-am ascultat la Institutul Blecher citind din cartea pe care spera sa o publice cat de curand. Toti cei prezenti au fost foarte emotionati. Cred ca Ion Zubascu ajunsese la sinceritatea absoluta, literatura sa devenise ceva mai mult, devenise viata, fara vanitati, fara tertipurile unui scriitor care vrea sa agate cititorul.






Tatăl meu Herta Muller

singura ta fotografie care ne-a rămas e în uniformă la unguri
în armată la Gyor cu un şnur împletit coborând de pe umărul drept
şi două ghinde de stejar care mi-au împodobit toată copilăria
a dezlipit-o mama de pe libretul tău militar
chipul de tânăr honved e stilizat după standardele epocii
şi al fotografiilor oficiale din Imperiu
n-am nici un element cât de cât uman din această imagine
care să mi te-apropie ca om ceva cât de mic să te recunosc ca tată
să pot spune cu inima da, simt, tu eşti tatăl meu
totul îmi este străin şi asta e singura fotografie rămasă în urma ta
celelalte au putrezit îngropate de mama într-o ştergură în pământul din şură
când te căutau securiştii şi tu erai cu fugarii în munţi
nu-mi mai rămâne decât să te caut pe tine cel adevărat
cel care ai fost viu şi acum eşti în ceruri şi mă aştepţi răbdător şi pe mine
te caut doar în mine însumi în cotloanele cele mai nebuloase
pe care nu le înţeleg nici acum din fiinţa mea după o viaţă de om
acolo trebuie să fii tu viu, tatăl meu
şi doar aşa te voi recunoaşte în largul materiei când voi alerga
cu toate cerurile larg deschise către tine
s-a întâmplat însă în 27 septembrie 2010 după ce m-am întors
de la istorica înfruntare de la Ateneu
să pun ivitaţia “Herta Muller în dialog cu Gabriel Liiceanu”
sub fotografia ta şi dintr-o dată lângă chipul de clovn îmbătrânit
al proaspetei laureate cu Premiul Nobel Pentru Literatură
care şi-a sculat în cap toţi rezistenţii prin cultură din timpul dictaturii
imaginea ta a ieşit din răceala substanţelor anorganice ale hârtiei
şi ai devenit în sfârşit tatăl meu tatăl meu cel viu şi adevărat
tatăl meu dintotdeana pentru totdeauna

din volumul Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…