Treceți la conținutul principal

Încă o veste tristă



Am aflat ca a decedat Ion Zubascu. E o perioada foarte trista. După Alex. Leo Serban, Mircea Horia Simionescu, Fanus Neagu, iata ca si Ion Zubascu ne-a parasit. Cu putin timp in urma l-am ascultat la Institutul Blecher citind din cartea pe care spera sa o publice cat de curand. Toti cei prezenti au fost foarte emotionati. Cred ca Ion Zubascu ajunsese la sinceritatea absoluta, literatura sa devenise ceva mai mult, devenise viata, fara vanitati, fara tertipurile unui scriitor care vrea sa agate cititorul.






Tatăl meu Herta Muller

singura ta fotografie care ne-a rămas e în uniformă la unguri
în armată la Gyor cu un şnur împletit coborând de pe umărul drept
şi două ghinde de stejar care mi-au împodobit toată copilăria
a dezlipit-o mama de pe libretul tău militar
chipul de tânăr honved e stilizat după standardele epocii
şi al fotografiilor oficiale din Imperiu
n-am nici un element cât de cât uman din această imagine
care să mi te-apropie ca om ceva cât de mic să te recunosc ca tată
să pot spune cu inima da, simt, tu eşti tatăl meu
totul îmi este străin şi asta e singura fotografie rămasă în urma ta
celelalte au putrezit îngropate de mama într-o ştergură în pământul din şură
când te căutau securiştii şi tu erai cu fugarii în munţi
nu-mi mai rămâne decât să te caut pe tine cel adevărat
cel care ai fost viu şi acum eşti în ceruri şi mă aştepţi răbdător şi pe mine
să te caut doar în mine însumi în cotloanele cele mai nebuloase
pe care nu le înţeleg nici acum din fiinţa mea după o viaţă de om
acolo trebuie să fii tu viu, tatăl meu
şi doar aşa te voi recunoaşte în largul materiei când voi alerga
cu toate cerurile larg deschise către tine
s-a întâmplat însă în 27 septembrie 2010 după ce m-am întors
de la istorica înfruntare de la Ateneu
să pun ivitaţia “Herta Muller în dialog cu Gabriel Liiceanu”
sub fotografia ta şi dintr-o dată lângă chipul de clovn îmbătrânit
al proaspetei laureate cu Premiul Nobel Pentru Literatură
care şi-a sculat în cap toţi rezistenţii prin cultură din timpul dictaturii
imaginea ta a ieşit din răceala substanţelor anorganice ale hârtiei
şi ai devenit în sfârşit tatăl meu tatăl meu cel viu şi adevărat
tatăl meu dintotdeana pentru totdeauna

din volumul Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe