Treceți la conținutul principal

Amurgul filosofilor


Opiniile potrivnice filosofiei dezvoltă argumente în care se fac referiri la caracterul speculativ al creației filosofice, la faptul că aceasta abordează probleme care nu sunt o reflectare a vieții concrete, de zi cu zi, a realității în care individul se implică în plinătatea condiției sale umane. Problemele abordate în filosofie se constituie în climatul raportării reflexive a omului la lumea ca totalitate. Demersul filosofic este reflexiv, este distanțare de concretul sensibil, este înălțare pe verticală într-un univers construit de filosofi și populat cu termeni ce nu au înțelesul la îndemâna conștiinței comune. Dar cum poate fi definită negarea filosofiei? Unde poate fi ea încadrată, în ce zonă a culturii? E simplă literatură? Aristotel spunea că “argumentarea unei opinii care contestă ideea de filosofare înseamnă a face filosofie”. Așadar, filosofia este prezentă în orizontul creației spirituale și prin opiniile care contestă rosturile ei. Mă întreb dacă Papini, atunci când a scris Amurgul filosofilor, a avut această idee în minte. Nu știu, dar cu siguranță prin cartea sa nu a făcut decât să accentueze marea libertate în care se desfășoară demersul filosofic. Desigur, o face aruncând mult venin. Însă, vorba lui Pascal, “a-ți bate joc de filosofie, înseamnă să filosofezi cu adevărat”. De unde nu reiese că oricine încearcă să-și bată joc de filosofie reușește să facă filosofie. “Nimeni nu pretinde că este cizmar doar pentru faptul că dispune de mâini și că are la dispoziție unelte pentru această meserie, dar nu sunt puțini cei care pretind că fac filosofie doar pentru faptul că sunt ființe gânditoare, că dispun de capacitatea de a gândi”, spunea Hegel, realizând astfel distincția între starea de fapt și starea de drept a creației filosofice. Incontestabil filosofia este o ipostază a gândirii, dar nu orice travaliu al gândirii se concretizează în idei filosofice. I se poate reproșa lui Papini că este mult prea epidermic, că nu critică serios, științific, și asta pe bună dreptate, dar acest neajuns face, în mod paradoxal poate, ca Papini să fie irezistibil, vânos cât pentru o mie, creator de splendide pagini de literatură. Singur recunoaște că: “Ar fi fost necesară o mai bună pregătire, o mai mare prudență și răceală. Poate că astfel, cartea mea ar fi devenit mai eficace. Dar ar fi pierdut mireasma de praf și de tinerețe, aerul ușor semeț și ușor donquijotesc la care țin atât de mult, în detrimentul meu.”

*** Giovanni Papini, Amurgul filozofilor, traducere de Rodica Locușteanu, Editura Uranus, București, 1991

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html Bibliotecă de scriitor Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.