Opiniile potrivnice filosofiei dezvoltă argumente în care se fac referiri la caracterul speculativ al creației filosofice, la faptul că aceasta abordează probleme care nu sunt o reflectare a vieții concrete, de zi cu zi, a realității în care individul se implică în plinătatea condiției sale umane. Problemele abordate în filosofie se constituie în climatul raportării reflexive a omului la lumea ca totalitate. Demersul filosofic este reflexiv, este distanțare de concretul sensibil, este înălțare pe verticală într-un univers construit de filosofi și populat cu termeni ce nu au înțelesul la îndemâna conștiinței comune. Dar cum poate fi definită negarea filosofiei? Unde poate fi ea încadrată, în ce zonă a culturii? E simplă literatură? Aristotel spunea că “argumentarea unei opinii care contestă ideea de filosofare înseamnă a face filosofie”. Așadar, filosofia este prezentă în orizontul creației spirituale și prin opiniile care contestă rosturile ei. Mă întreb dacă Papini, atunci când a scris Amurgul filosofilor, a avut această idee în minte. Nu știu, dar cu siguranță prin cartea sa nu a făcut decât să accentueze marea libertate în care se desfășoară demersul filosofic. Desigur, o face aruncând mult venin. Însă, vorba lui Pascal, “a-ți bate joc de filosofie, înseamnă să filosofezi cu adevărat”. De unde nu reiese că oricine încearcă să-și bată joc de filosofie reușește să facă filosofie. “Nimeni nu pretinde că este cizmar doar pentru faptul că dispune de mâini și că are la dispoziție unelte pentru această meserie, dar nu sunt puțini cei care pretind că fac filosofie doar pentru faptul că sunt ființe gânditoare, că dispun de capacitatea de a gândi”, spunea Hegel, realizând astfel distincția între starea de fapt și starea de drept a creației filosofice. Incontestabil filosofia este o ipostază a gândirii, dar nu orice travaliu al gândirii se concretizează în idei filosofice. I se poate reproșa lui Papini că este mult prea epidermic, că nu critică serios, științific, și asta pe bună dreptate, dar acest neajuns face, în mod paradoxal poate, ca Papini să fie irezistibil, vânos cât pentru o mie, creator de splendide pagini de literatură. Singur recunoaște că: “Ar fi fost necesară o mai bună pregătire, o mai mare prudență și răceală. Poate că astfel, cartea mea ar fi devenit mai eficace. Dar ar fi pierdut mireasma de praf și de tinerețe, aerul ușor semeț și ușor donquijotesc la care țin atât de mult, în detrimentul meu.”
*** Giovanni Papini, Amurgul filozofilor, traducere de Rodica Locușteanu, Editura Uranus, București, 1991
*** Giovanni Papini, Amurgul filozofilor, traducere de Rodica Locușteanu, Editura Uranus, București, 1991
