Treceți la conținutul principal

Amurgul filosofilor


Opiniile potrivnice filosofiei dezvoltă argumente în care se fac referiri la caracterul speculativ al creației filosofice, la faptul că aceasta abordează probleme care nu sunt o reflectare a vieții concrete, de zi cu zi, a realității în care individul se implică în plinătatea condiției sale umane. Problemele abordate în filosofie se constituie în climatul raportării reflexive a omului la lumea ca totalitate. Demersul filosofic este reflexiv, este distanțare de concretul sensibil, este înălțare pe verticală într-un univers construit de filosofi și populat cu termeni ce nu au înțelesul la îndemâna conștiinței comune. Dar cum poate fi definită negarea filosofiei? Unde poate fi ea încadrată, în ce zonă a culturii? E simplă literatură? Aristotel spunea că “argumentarea unei opinii care contestă ideea de filosofare înseamnă a face filosofie”. Așadar, filosofia este prezentă în orizontul creației spirituale și prin opiniile care contestă rosturile ei. Mă întreb dacă Papini, atunci când a scris Amurgul filosofilor, a avut această idee în minte. Nu știu, dar cu siguranță prin cartea sa nu a făcut decât să accentueze marea libertate în care se desfășoară demersul filosofic. Desigur, o face aruncând mult venin. Însă, vorba lui Pascal, “a-ți bate joc de filosofie, înseamnă să filosofezi cu adevărat”. De unde nu reiese că oricine încearcă să-și bată joc de filosofie reușește să facă filosofie. “Nimeni nu pretinde că este cizmar doar pentru faptul că dispune de mâini și că are la dispoziție unelte pentru această meserie, dar nu sunt puțini cei care pretind că fac filosofie doar pentru faptul că sunt ființe gânditoare, că dispun de capacitatea de a gândi”, spunea Hegel, realizând astfel distincția între starea de fapt și starea de drept a creației filosofice. Incontestabil filosofia este o ipostază a gândirii, dar nu orice travaliu al gândirii se concretizează în idei filosofice. I se poate reproșa lui Papini că este mult prea epidermic, că nu critică serios, științific, și asta pe bună dreptate, dar acest neajuns face, în mod paradoxal poate, ca Papini să fie irezistibil, vânos cât pentru o mie, creator de splendide pagini de literatură. Singur recunoaște că: “Ar fi fost necesară o mai bună pregătire, o mai mare prudență și răceală. Poate că astfel, cartea mea ar fi devenit mai eficace. Dar ar fi pierdut mireasma de praf și de tinerețe, aerul ușor semeț și ușor donquijotesc la care țin atât de mult, în detrimentul meu.”

*** Giovanni Papini, Amurgul filozofilor, traducere de Rodica Locușteanu, Editura Uranus, București, 1991

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…