Treceți la conținutul principal

O execuție ideologică

Mihai Iovănel, ins inteligent și erudit, dar rău intenționat, căci doctrina politică îl obligă, neicușorule, se răcorește cum poate și lovește cu sete în tabăra adversă. Aș fi trecut peste asta, dar Iovănel vorbește și despre o carte pe care nu a citit-o. Să fiu mai exact. Domnul în cauză scrie că aș avea un volum cu Dan C. Mihăilescu în care joc rolul unui intervievator și că, în felul acesta, m-aș iluziona că dețin un statut egal cu al celui intervievat. Ca să vezi drăcie! Problema este că nu am o astfel de carte cu DCM, așa cum are, de exemplu, DCE, despre care amintește de asemenea Iovănel, ci un dialog epistolar. Nu ar fi fost nimic rău dacă eram doar un Întrebător, cum spune Iovănel, doar că nu am fost asta, chit că la începutul cărții și la final îi mai arunc câte o întrebare lui DCM. Contribuția mea în volumul "Despre nerăbdarea de a fi răbdător" este evident mult mai mare, dar trebuie să citești cartea (sau măcar să o răsfoiești) și apoi să ai onestitatea de a recunoaște că așa stau lucrurile. Port o discuție despre răbdare cu Dan C., nu îi pun întrebări, intervențiile mele fiind ample și exprimând, atât cât m-am priceput, păreri personale despre subiectul tratat, precum și părerile altora despre acesta. Că din decență și știindu-mi locul (nu iluzionându-mă că aș fi egalul lui Dan C., cum își permite să spună Iovănel) mi-am temperat pe parcurs discursul, încercând să nu scriu mai mult decât ar trebui, asta e altă poveste, dar o poveste care îl contrazice încă o dată pe Iovănel. De unde știe Iovănel ce e în mintea mea?! De unde știe acesta ce fel de iluzii am (și dacă am)?! Micul chestionar (format din doar patru întrebări) de la sfârșitul cărții e numai un fel prin care am dorit să-i las ultimul cuvânt lui DCM, ca o recunoaștere a statutului superior pe care acesta îl deține. Desigur, Iovănel are dreptate când spune că unul ca mine caută, prin colaborarea cu cineva important, să capete vizibilitate. Există această rațiune, dar nu doar aceasta. Mai poate exista admirația, de exemplu. Sau un bun comerț intelectual. În plus, ce e rău în a face astfel de cărți?! Dar să-ndrăznesc să-mi dau și eu cu părerea așa cum a făcut Iovănel. Cred că Iovănel, care e critic literar ("sau ceva de genul", după cum singur mărturisește), nu dorește să fie pe locul doi într-un asemenea proiect, de unde disprețul său pentru astfel de cărți, dar am o bănuială că nu i-ar displăcea să fie pe primul loc (curaj, tovarăși, criticul Iovănel așteaptă să-i pună întrebări câțiva pitici de grădină!). Păcat de mintea acestui domn, păcat de pregătirea sa temeinică (i-am citit recent, cu mari delicii, volumul "Roman polițist" - aș putea să vă spun că e vorba despre un roman polițist, dar eu chiar am citit cartea despre care vorbesc, așa că n-o voi face). Și ca să fie foarte clar, vreau să mai spun un lucru: nu critica mă deranjează, ci neadevărul.

>>>>>

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…