Mihai Iovănel, ins inteligent și erudit, dar rău intenționat, căci doctrina politică îl obligă, neicușorule, se răcorește cum poate și lovește cu sete în tabăra adversă. Aș fi trecut peste asta, dar Iovănel vorbește și despre o carte pe care nu a citit-o. Să fiu mai exact. Domnul în cauză scrie că aș avea un volum cu Dan C. Mihăilescu în care joc rolul unui intervievator și că, în felul acesta, m-aș iluziona că dețin un statut egal cu al celui intervievat. Ca să vezi drăcie! Problema este că nu am o astfel de carte cu DCM, așa cum are, de exemplu, DCE, despre care amintește de asemenea Iovănel, ci un dialog epistolar. Nu ar fi fost nimic rău dacă eram doar un Întrebător, cum spune Iovănel, doar că nu am fost asta, chit că la începutul cărții și la final îi mai arunc câte o întrebare lui DCM. Contribuția mea în volumul "Despre nerăbdarea de a fi răbdător" este evident mult mai mare, dar trebuie să citești cartea (sau măcar să o răsfoiești) și apoi să ai onestitatea de a recunoaște că așa stau lucrurile. Port o discuție despre răbdare cu Dan C., nu îi pun întrebări, intervențiile mele fiind ample și exprimând, atât cât m-am priceput, păreri personale despre subiectul tratat, precum și părerile altora despre acesta. Că din decență și știindu-mi locul (nu iluzionându-mă că aș fi egalul lui Dan C., cum își permite să spună Iovănel) mi-am temperat pe parcurs discursul, încercând să nu scriu mai mult decât ar trebui, asta e altă poveste, dar o poveste care îl contrazice încă o dată pe Iovănel. De unde știe Iovănel ce e în mintea mea?! De unde știe acesta ce fel de iluzii am (și dacă am)?! Micul chestionar (format din doar patru întrebări) de la sfârșitul cărții e numai un fel prin care am dorit să-i las ultimul cuvânt lui DCM, ca o recunoaștere a statutului superior pe care acesta îl deține. Desigur, Iovănel are dreptate când spune că unul ca mine caută, prin colaborarea cu cineva important, să capete vizibilitate. Există această rațiune, dar nu doar aceasta. Mai poate exista admirația, de exemplu. Sau un bun comerț intelectual. În plus, ce e rău în a face astfel de cărți?! Dar să-ndrăznesc să-mi dau și eu cu părerea așa cum a făcut Iovănel. Cred că Iovănel, care e critic literar ("sau ceva de genul", după cum singur mărturisește), nu dorește să fie pe locul doi într-un asemenea proiect, de unde disprețul său pentru astfel de cărți, dar am o bănuială că nu i-ar displăcea să fie pe primul loc (curaj, tovarăși, criticul Iovănel așteaptă să-i pună întrebări câțiva pitici de grădină!). Păcat de mintea acestui domn, păcat de pregătirea sa temeinică (i-am citit recent, cu mari delicii, volumul "Roman polițist" - aș putea să vă spun că e vorba despre un roman polițist, dar eu chiar am citit cartea despre care vorbesc, așa că n-o voi face). Și ca să fie foarte clar, vreau să mai spun un lucru: nu critica mă deranjează, ci neadevărul.
>>>>>
