Treceți la conținutul principal

Rossini la Bistrita

Le multumesc prietenilor mei Niki si Mihai Pop, care aseara mi-au dat ocazia sa ascult, in Biserica Evanghelica din Bistrita, „Stabat Mater” de Rossini. Am avut loc foarte aproape de orchestra si a fost divin, in ciuda frigului, a foielii publicului, care ducea la o scartaiala enervanta a banchetelor de lemn, a celor care - boala veche la noi - nu si-au inchis telefoanele mobile. Muzicienii au cantat in conditii grele, dar au fost foarte buni. Nu se cade sa faci pe carcotasul. Orchestra e de calitate, corul suna grozav. Dirijorul italian Davide Crescenzi a stapanit cu mult calm (si șarm) situatia, reușind să scoată în evidență nuanțele importante din lucrarea lui Rossini, dar și nimerind foarte bine tonul general. „Stabat Mater” de Rossini este un oratoriu de multe ori atipic, in care sunt momente de o voiosie usor... laică, atat de cunoscuta din alte creatii ale italianului. Imi place la Rossini ca a fost printre primii care pe de o parte au simplificat partitura vocala in lucrarile religioase, in avantajul expresivitatii, iar pe de alta parte au amplificat importanta orchestrei. Oratoriul lui Rossini este in mare masura optimist, fara sa incerce sa fie pompos. Este o lucrare particulara, inaltatoare, dar plina de umanism. De asta Papa Pius al X-lea a considerat in 1922 ca lucrarea lui Rossini nu poate fi interpretata in bisericile catolice. In fine, nu ma priveste chestiunea. N-am spus inca nimic despre cei patru solisti: Tatiana Lisnic - soprana -, Iulia Merca - mezzo-soprana -, Stefan Pop - tenor - si Cristian Hodrea - bas -, toti foarte buni. Stefan Pop este un tenor exceptional si sunt convins ca va avea o cariera (care deja este una importanta) stralucitoare.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…