Treceți la conținutul principal

O zi in Timisoara

M-am intors de la Timisoara. Am fost, impreuna cu Radu Vancu, la TVR Timisoara, unde Robert Serban ne-a invitat la emisiunea "Piper pe limba". Seara, de la 6, am lansat "supereroul" la Libraria Humanitas "Joc secund". Jale! O mana de oameni (dar oameni foarte faini, din fericire). N-a fost prezent niciun critic. Radu Pavel Gheo si Robert Serban au vorbit foarte frumos despre cartea mea. Le multumesc! Discutia a lunecat (aproape firesc, as spune) spre situatia vietii culturale a Timisoarei. E mare pacat ca un oras atat de frumos (care ar putea insa, de ar fi pus la punct, sa arate si mai bine) si de important sa nu aiba o activitate culturala pe masura. M-am bucurat sa-i vad in sala pe Alina Radu, Lucian Ionica, Aleksandar Stoicovici, Marius Stefan Aldea, Bogdan Munteanu... Au mai fost cateva persoane carora, insa, nu le stiu numele. Iertare! M-as bucura daca as afla cine este fata care a facut poze. Mi-am dat seama abia in tren ca n-am nici macar o fotografie de la eveniment. Desi lansarea a fost, dpdv al numarului celor prezenti, mai mult decat modesta, m-am simtit excelent. De fapt, toata ziua m-am simtit astfel. M-am bucurat sa-l cunosc mai bine pe Radu Vancu, Robert Serban m-a rasfatat de dimineata pana seara, cu domnul Lucian Ionica am purtat foarte interesante discutii despre oras, intai la TVR, apoi la lansare, Alina si Gheo m-au cucerit iremediabil, Aleksandar, Marius si Bogdan mi-au aratat o solidaritate pentru care le sunt recunoscator. Prin urmare, scurta mea vizita la Timisoara a insemnat in primul rand intalnirea cu acesti oameni grozavi, pe care sper sa-i revad curand.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…