Treceți la conținutul principal

Exercitiu de admiratie


Am fost aseara la Libraria Bastilia, la lansarea cartii lui Angelo Mitchievici, "Decadenta si decadentism in contextul modernitatii romanesti si europene (sfarsitul secolului al XIX-lea, prima jumatate a secolului XX)", aparuta anul trecut la Editura Curtea Veche. Am ajuns cu intarziere (of, defectul meu vechi!), pe Ioana Parvulescu nu am mai putut-o asculta si-mi pare rau, dar i-am putut auzi vorbind pe Sorin Alexandrescu si Ioan Stanomir, precum si pe autorul cartii. Citesc de vreo trei zile fascinat din cartea lui Mitchievici. Omul acesta reuseste sa aiba o privire larga asupra decadentei si a decadentismului, totul este situat foarte bine in contextul social al epocii. Nu este, asadar, doar o carte de istoric literar. Avem si o alta perspectiva, iar asta ii ofera lucrarii o rotunjime care poate satisface atat publicul interesat de literatura, cat si pe cel interesat de lumea in care literatura decadenta "isi facea de cap". Mi s-a parut foarte interesanta afirmatia lui Mitchievici de aseara, prin care spunea ca desi studiul sau se opreste la perioada de pana la instaurarea comunismului, ar fi putut dovedi ca literatura decadenta s-a manisfestat in continuare, chiar daca nu respectand intotdeauna trasaturile originale. Am mai aflat aseara si ca Mitchievici a publicat, tot anul trecut, la Editura Institutul European, o carte care formeaza un diptic perfect cu volumul de la Curtea Veche, este vorba despre "Simbolism şi decadentism în Arta 1900". Sper ca o voi gasi prin librariile din Bucuresti. Daca mai pun la socoteala si volumul de la Humanitas, "Umbrele paradisului. Scriitori romani si francezi in Uniunea sovietica", aparut tot in 2011, deja sunt uimit de forta intelectuala a lui Angelo Mitchievici. Dar nu cantitatea primeaza in admiratia pe care i-o port autorului (desi volumele sale sunt in format A4 si au cate 500-600 de pagini fiecare - nu stiu, desigur, cum stau lucrurile in privinta celui de la Institutul European), ci calitatea studiilor sale. Sunt carti incheiate la toti nasturii. Sa avem grija de Angelo Mitchievici, sa-l pretuim, oameni ca el sunt rari la noi. Intr-o tara a lucrului facut pe genunchi, omul acesta ne arata ca se poate si altfel.
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe