Treceți la conținutul principal

Constantin Piștea despre „Superhero”


Constantin Piștea, căruia țin să-i mulțumesc, scrie pe blogul său ( http://constantinpistea.wordpress.com/tag/ciprian-macesaru/ ) despre „Superhero”:

Scriitor ratat, tată beţiv, soţie lesbiană. Debut ok.
[...]

În sensul eşecului, foarte frumos mi s-a părut finalul romanului. O amintire din copilăria lui Paul, când acesta, după o zi la zăpadă cu tatăl său, este nevoit să treacă pe la cârciumă, unde se-ntâmplă ce ştie mai bine tata să facă („a mai golit câteva păhărele”). Târziu, la plecarea spre casă, tatăl abia mai merge. „L-am ajutat să se ridice. I-am dat căciula care zburase la vreo doi metri de el. Înjura. De-acum era nerăbdător să ajungă cât mai repede acasă. Avea chef de scandal. O lumină galbenă urina peste albul zăpezii. Strada era pustie. Am încercat să-l iau de mână, dar tata şi-a strâns pumnul. Şi aşa a rămas.”
[...]

Aş citi o continuare a romanului, cu relaţia dintre Paul şi Alexandru, şi pentru a afla ce se mai întâmplă între Paul şi soţia lui, dovedită a fi lesbiană.
Spre deosebire de Paul Vasilescu, Ciprian Măceşaru nu are probleme cu talentul. Testul primului roman cred că a fost trecut cu brio, deşi tema, foarte generoasă (ca să folosesc o expresie bătătorită pentru care aveţi voie să mă-njuraţi), ar fi meritat mai mult dezvoltată, ramificată.”

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…