Romulus Bucur, O seamă de personaje secundare (Editura Tracus Arte, 2009). O carte a unuia dintre optzeciștii noștri de marcă. O poezie cu muchii ascuțite, cu forme năstrușnice, cu emoții bruscate de versuri tari, șocante. Nu e o poezie frumoasă, ar fi o prostie să spui asta. Textele din O seamă de personaje secundare te izbesc în mutră ca niște mănuși de box ce zvâcnesc din cutiile pe care la început le deschizi din curiozitate, apoi fiindcă ești intrigat. Așa că dacă ești prea sensibil, mai bine fugi de cartea asta. Poezia lui Romulus Bucur nu e deloc blândă cu cititorul ei, dar de aici îi vine și valoarea.
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...