Treceți la conținutul principal

Melancolica moarte a Băiatului-stridie

Melancolica moarte a Băiatului-stridie (Ed. Humanitas, 2009) este o carte bizară. Poezie de-un umor negru, într-un stil voit copilăresc. Versurile dinamice au un aer zglobiu, chiar inocent, contrastând spectaculos cu îngrozitoarea lume pe care o descriu, o lume populată de personaje care abia mai păstrează contactul cu umanul. Ne întâlnim cu Roboţelul („Nu era cald, n-avea cârlionţi/ şi n-avea nici piele./ Doar un strat de cositor subţire şi rece.”), cu Fata cu mulţi ochi [„Era chiar draguţă/ (dar şi neomenească!)”], cu Puştiul-pată („el are un singur talent:/ lasă în urmă nişte pete livide.”), cu Băiatul-stridie („Zece degete la mâini, tot aşa la picioare,/ avea puţulică, vedea,/ putea auzi şi simţea,/ dar normal?/ Nu prea.”), cu Roy, băiatul-toxic („Ce el obişnuia să respire/ pe ceilalţi îi asfixia!”), cu Mumiuţul („era tare şi-năuntru suna găunos”), cu Gunoiela („Puţea ca un sconcs,/ mereu plină de zoaie.”), cu Sue („fata care obişnuia/ să tragă pe nas superglue”) etc. Ne aflăm la jumătatea drumului dintre bancurile cu Alinuţa-sadica şi Întâmplările lui Daniil Harms, totul ţâşnind din monstruosul revelat în Metamorfoza lui Kafka. Dincolo de ludicul absurd al textelor, rămâne impresia pregnantă a unei critici la adresa lumii artificiale, toxice, mecanizate, crude, alienante în care trăim. Autorul cărţii este Tim Burton (regizorul unor pelicule celebre, precum Edward Mâini-de-Foarfecă, Legenda călăreţului fără cap, Big Fish ori Charlie şi fabrica de ciocolată), tot el realizând şi ilustraţiile. Traducerea (excelentă!) este semnată de Marius Chivu.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…