Sub aparenţa unui roman, Jostein Gaarder a realizat în Lumea Sofiei (Ed. Univers, trad. Mircea Ivănescu, 2004) o foarte accesibilă şi atractivă istorie a filosofiei, fiind declarată în 1995 cea mai vândută carte de ficţiune din lume. Un succes imens, având în vedere subiectul tratat. Pentru cine vrea să cunoască rapid şi într-un mod plăcut principalele idei filosofice, Lumea Sofiei e unealta perfectă. După cum ştim, filosofia se traduce ca iubire (philo) de înţelepciune (sophia). Aşadar, romanului i s-ar mai fi putut spune şi “Lumea înţelepciunii”. Dar Sofia se numeşte şi personajul principal al cărţii (asta dacă nu punem la socoteală că însăşi filosofia deţine acest rol), o fetiţă de 14 ani, căreia i se prezintă ideile principalilor gânditori, de la Thales la Camus. Din punct de vedere strict literar, cartea nu e una cu virtuţi deosebite, dar aici trebuie pus un bemol: ar fi fost foarte greu de dezvoltat latura ficţională, dacă ne gândim la imensul bagaj pedagogic pe care autorul trebuia să-l livreze cititorului. Pe scurt, un roman meritoriu, util celor dornici să-şi facă o imagine de ansamblu asupra filosofiei (prin urmare, nu şi specialiştilor în domeniu).
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce