CIPRIAN MĂCEȘARU

Daniel ARASSE Nu vedeţi nimic Traducere de Laura Albulescu Editura ART, 2008 "Şase lecţii neconvenţionale” ( Les Inrockuptibles ) despre pictură. Daniel Arasse (1944-2003) este un reputat istoric şi teoretician al artei, care a lucrat pentru Ecole des hautes etudes en sciences sociales (EHESS) şi a predat istoria artei la Sorbona. Cărţile sale se pare că „au revoluţionat modul de receptare a operelor de artă”. Nu mi-a fost greu să înţeleg de ce, chiar dacă nu am citit decât această lucrare, căci Daniel Arasse are un fel atât de incitant, lipsit de prejudecăţi de a „povesti” despre tablouri, încât cititorul urmăreşte cu o mereu stârnită curiozitate dezlegarea enigmelor pe care acestea le conţin. În ciuda tonului relaxat, plin de umor, autorul reuşeşte să vorbească foarte inteligent şi profesionist despre artă – un lucru care nu e la îndemâna oricui, trebuie să recunosc. „Hotărât lucru – spune Daniel Arasse –, iconografii sunt pompierii istoriei artei: sunt acolo pentru a sti...

În România se cunosc prea puţine lucruri despre literatura belgiană, fie ea flamandă ori valonă, şi e păcat. În momentul de faţă, cel mai cunoscut reprezentant al ei este, fără îndoială, Amelie Nothomb. Scriitoare de limbă franceză, Amelie Nothomb este publicată de către Editura Polirom, cartea ei cea mai importantă fiind Uimire şi cutremur . Apoi să nu-l uităm pe Georges Simenon, publicat la aceeaşi Editură Polirom, părintele celebrului inspector Maigret. La Editura Humanitas au apărut Michel Ghelderode şi Hubert Lampo, la Corint – Charles De Coster, iar la Cartea Românească – Georges Rodenbach. Cam atât ştiam până de curând. Am avut însă şansa ca la Târgul Gaudeamus de anul acesta să găsesc la standul Delegaţiei Wallonie-Bruxelles aproape tot ce s-a tradus la noi în ultimii ani din literatura belgiană de expresie franceză. Astfel, am constatat că meritul cel mai mare în popularizarea acestei literaturi îi revine Editurii Fides din Iaşi (o editură care publică multe cărţi valoroase...

Nu, iarăşi nu a câştigat Mario Vargas Llosa Premiul Nobel. Nu l-a luat nici Michel Tournier. Nici Ernesto Sabato. Ma rog, ăştia erau preferaţii mei. Jean-Marie Gustave Le Clezio, el este laureatul de anul acesta. Nu zic, nu e un scriitor rău, doar că parcă nu-i de Nobel. Ştiu, se vor găsi destui care să-mi spună că ar fi mai bine să tac, că habar n-am cât de inovator a fost Le Clezio în primele sale romane, pe când era încă sub influenţa (sic!) Noului Roman, ori că nu ştiu nimic despre mesajul umanist al autorului, despre opţiunea sa pentru o lume diversă şi ecologică... Sunt departe de a fi un mare cunoscător al operei lui Le Clezio şi nu vreau să mă pronunţ categoric asupra valorii acesteia, dar mă întreb dacă are Le Clezio cărţi de importanţa unora precum Conversaţie la catedrală, Războiul sfârşitului lumii sau Mătuşa şi condeierul. Judecând după cele patru volume (Procesul verbal, Potopul, Primăvara şi alte anotimpuri şi Steaua rătăcitoare) de Le Clezio pe care le-am citit, n-aş ...

Î n numărul 40 al revistei România literară , domnul Mircea Mihăieş se întreabă “De ce li se refu ză scriitorilor americani Nobelul?” . Am citit percutantul text, atât de caracteristic de altfel lui Mircea Mihăieş, cu mare interes. Subscriu la părerea că Academia Suedeză a făcut de multe ori alegeri greşite (Eucken, Pontoppidan, Spitteler, Benavente, Karfeldt, Jensen, Agnon, Martinson...; mai puţin convins sunt când e vorba de scriitori precum Laxness, White, Johnson ori Cela, nominalizaţi şi ei de autor). De asemenea, cred şi eu că sunt în prezent scriitori americani demni de marele premiu suedez. Dar americanii nu sunt singurii care au scriitori importanţi şi prin urmare nu înţeleg de ce numai SUA ar fi dezavantajate. Dacă ne uităm pe lista câştigătorilor Premiului Nobel, găsim doisprezece autori americani (zece, dacă nu-i punem la socoteală pe cei doi – Isaac Bashevis Singer şi Cselaw Milosz – care nu au scris în limba engleză, sau chiar nouă, dacă îl lăsăm deoparte şi pe Eliot, ...

Alain ROBBE-GRILLET Un roman sentimental Traducere de Dumitru Ţepeneag Editura ART, 2008 Nu sunt un fan al Noului Roman Francez, cred că e corect să precizez asta. Din ceea ce am reuşit să citesc din literatura lui Alain Robbe-Grillet, doar romanul În labirint mi-a oferit ceva satisfacţii. Ar fi prea puţin să spun că Un roman sentimental este obscen, fiindcă avem de-a face cu dejecţia unor fantasme care întrec închipuirea celor mai mulţi dintre noi. Pedofilia şi sado-masochismul sunt principalele obsesii. Incestul ori hăcuirea minorelor, întru obţinerea extazului suprem, sunt ingrediente care se cer parcă de la sine a fi adaugate în sosul pervers al acestei cărţi. Desigur, mulţi îmi vor spune că n-am umor, că nu pot înţelege că e doar ficţiune, că, nu-i aşa?, literatura e suverană etc. Ştiu că Alain Robbe-Grillet era ateu, dar cum aş putea fi amuzat de o scenă în care una dintre nimfete e penetrată cu o statuetă a Sfintei Fecioare (îmi e greu să scriu despre asta, d...

Cântecul greierilor de sub calea ferată , Editura Curtea Veche, 2007 Dialoguri în oglindă , Editura Curtea Veche, 2007

FRIDA KAHLO Christina Burrus Traducere de Vasile Savin Editura Univers, 2007 Frida Kahlo a devenit cunoscută în afara Mexicului abia prin anii ’80, dar notorietatea ei a atins apogeul mai ales după lansarea din 2002 a filmului Frida (regia: Julie Taymor; cu Salma Hayek şi Alfred Molina). Născută în 1907, Frida Kahlo, în ciuda poftei sale de viaţă, a avut un destin tragic. În 1925 a suferit un groaznic accident (autobuzul în care se afla a fost izbit de un tramvai; „bara de la coborâre – spune Frida – m-a străpuns aşa cum spada îl străpunge pe taur”). Triplă fractură a coloanei vertebrale, fractură de claviculă, fractură a coastelor trei şi patru, luxaţie la umărul stâng, triplă fractură de bazin, perforarea abdomenului şi bazinului, unsprezece fracturi la gamba dreapta, dislocarea piciorului drept. Uluitor, Frida supravieţuieşte, deşi doctorii erau convinşi că va muri pe masa de operaţie. Cu excepţionala ei putere psihică, cu umorul ei (Morţii îi spunea „Pelona” – Cheala), Frida ...

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...