Treceți la conținutul principal

Florin-Corneliu Popovici despre "Portbagaj"

"Portbagaj se înscrie în linia romanului contemporan care mută centrul discuţiei şi sfera interesului de pe social pe drama/trama individuală, de pe conflictul de situaţie şi de idei pe conflictul personal, cu iradieri înspre personajul din imediata vecinătate, în linia romanului care pune accentul pe superficialitate, pe bătălii personale de mică şi derizorie anvergură, pe exhibarea unor fantezii ce alimentează comportamente labile, devirilizate, devitalizate. Ceea ce uneşte personajele lui Ciprian Măceşaru este, în primul rând, instalarea unei stări cvasigenerale de plictis, lipsa orizontului (profesional, familial, sentimental) şi a perspectivei. Cel mai adesea, răbufnirile lor, excesul lor de putere e lipsit de substrat logic, dorinţa de mărire, de dominare, de a-⁠l umili şi subjuga pe ,,celălalt” punând la lucru minţi bolnave, periculoase. Revolta lor în off trădează caractere slabe, intenţia (mai mult sau mai puţin concretizată) de a-⁠şi încheia definitiv socotelile cu viaţa – dovadă supremă de laşitate, dar şi de libertate prost înţeleasă – îi transformă în nişte perdanţi.
[...]
Că e un perdant şi un impostor, ţine de domeniul evidenţelor, însă Paul, orgolios din fire şi un fals macho, nu e dispus să o recunoască până la capăt, nici când se adresează ireverenţios damelor de consumaţie care-⁠şi oferă serviciile, nici când se întoarce spăşit acasă, în sânul familiei care i-⁠a dat viaţă (,,taxarea” sa supremă vine din partea tatălui bolnav de Alzheimer, care nu-⁠l întâmpină ca pe întorsul fiu risipitor, ci ca pe un străin, a cărui identitate nu o cunoaşte sau nu mai vrea s-⁠o (re)cunoască). ,,Hoţul” (de identitate, de speranţă, de viaţă şi de un viitor tihnite şi liniştite) Paul este pedepsit în final (rătăcire a tatălui suferind sau corijare exemplară?) prin lovirea în cap (sediul raţiunii) cu o statuetă africană de bronz, gest echivalent cu un ritual voodoo sau cu o exorcizare simbolică.
Fără a fi depozitarul unui bagaj romanesc impresionant, Portbagaj merită a fi reţinut pentru îndrăzneala lui Ciprian Măceşaru de a scrie anticanon, uneori cu o brutală (şi poate necesară) sinceritate."

(Contemporanul, nr. 05 / Mai 2015)


Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…