CIPRIAN MĂCEȘARU

*** „Ce să gândesc despre nivelul intelectual sau orice alt nivel al unei persoane care n-a aflat până acum că un cuvânt se schimbă în funcţie de modul în care este folosit – că până şi cuvântul ”trandafir” poate să-şi piardă parfumul dacă se iveşte în gura unei preţioase cu veleităţi de estet, pe când cuvântul c... (căcat – n.m.) poate fi perfect bine crescut, când este utilizat cu discernământ de cineva conştient de ţelurile sale”, spune Witold Gombrowicz în celebrul său Jurnal . „Vulgarul nu stă în cuvinte, ci în oameni”, spune şi Marin Tarangul în Predici profane . Gombrowiczian de-a dreptul, Sorin Stoica, în Aberaţii de bun-simţ , spune acelaşi lucru: „Poţi vorbi elegant şi detaşat despre defecaţie, la fel cum poţi să fii groaznic de vulgar atunci când încerci să descrii o floare.” *** În Călinescu – Curs de poezie (ţinut în 1938 la Facultatea de filosofie şi litere din Iaşi), am găsit următoarea frază: “Gesturile pe care le facem în vis sunt absurde, dar nu fără sens. Aco...

Opiniile potrivnice filosofiei dezvoltă argumente în care se fac referiri la caracterul speculativ al creației filosofice, la faptul că aceasta abordează probleme care nu sunt o reflectare a vieții concrete, de zi cu zi, a realității în care individul se implică în plinătatea condiției sale umane. Problemele abordate în filosofie se constituie în climatul raportării reflexive a omului la lumea ca totalitate. Demersul filosofic este reflexiv, este distanțare de concretul sensibil, este înălțare pe verticală într-un univers construit de filosofi și populat cu termeni ce nu au înțelesul la îndemâna conștiinței comune. Dar cum poate fi definită negarea filosofiei? Unde poate fi ea încadrată, în ce zonă a culturii? E simplă literatură? Aristotel spunea că “argumentarea unei opinii care contestă ideea de filosofare înseamnă a face filosofie”. Așadar, filosofia este prezentă în orizontul creației spirituale și prin opiniile care contestă rosturile ei. Mă întreb dacă Papini, atunci când a sc...

În ultimul număr (35 / 17 septembrie) al revistei România literară , Iulia Iarca scrie despre cartea mea de poeme: „[...] Măceșaru îmbină într-un mod potrivit sinceritatea tonului cu mijloacele inteligente ale unei poezii conștiente. Felul în care imaginile sunt așezate în fața cititorului este pur și simplu politicos: nu îl ofensează cu detalii inutile, nu îl bruschează cu ambiții ermetice. Apoi, exprimă o armonie interioară, în concordanță cu fireștile denivelări ale sensibilității poetice. [...] Este de salutat stilul onest cu care Ciprian Măceșaru își scrie poeziile. Deși nu se imaginează a fi un vârf masiv al poeziei tinere, reușește să se plaseze cu câteva capete deasupra celor care țin morțiș să se vadă astfel.” http://www.romlit.ro/recenzii3510  

Sorescu, în Jurnal (Ed. Fundației „Marin Sorescu”, 1999): „De recitit ce zice Rilke despre el (despre Rodin – n. m.) – am uitat cu desăvârşire”. Realizez că nici eu nu-mi mai amintesc mare lucru din cartea lui Rilke. Şi de-ar fi singurul caz nu ar însemna o aşa mare tragedie, dar numai aruncându-mi privirea spre bibliotecă ajung imediat la constatarea că sunt multe astfel de cărţi, în primul rând romane. Şi-atunci cum să nu fiu cuprins de un sentiment al zădărniciei?! Ştiu, însă, că totul depinde de felul în care citeşti. O lectură superficială, în grabă, e nulă aproape în totalitate, spun aproape , fiindcă şi la modul subconştient o carte te poate îmbogăţi, prin emoţie, prin estetica scriiturii etc. Dar de citeşti cu foaie şi creion lângă tine, cum se spune, sigur te alegi cu ceva. Totuşi, pentru a-ţi fi cu adevărat folositoare noile cunoştinţe şi pentru a nu le uita, e musai să le incluzi în setul tău de valori, în retorica ta, în gândirea ta, fie şi ca exemple negative, adică să ...