
În Autobiografia (Editura Art, 2008) sa, Mark Twain spune că Bret Harte ar fi căpătat gloria din întâmplare. Harte i-a povestit că a scris poemul Wan Lee, păgânul doar ca să se amuze, apoi l-a aruncat la coş. Având însă nevoie de un text pentru revista Overland Monthly, şi cum nu avea nimic pregătit, a ales să folosească manuscrisul pe care tocmai îl aruncase. Harte a declarat (ştiu asta din O istorie a literaturii americane de Peter Conn) despre Wan Lee, păgânul că este „probabil cel mai prost poem pe care l-a scris cineva vreodată”. De altfel, Bret Harte a rămas în posteritate doar cu câteva poezii (printre care Wan Lee, pagânul) şi povestioare pe care el le considera banale. Mă întreb, oare câţi scriitori s-au pierdut în mediocritate doar fiindcă nu au publicat „banalităţile” pe care le-au scris, preferând în locul lor nişte texte pretenţioase şi, fără ca ei să îşi dea seama de asta, lipsite de valoare?