Treceți la conținutul principal

Vă place în România?


Noi, românii, suntem, după cum bine spunea Ana Blandiana într-un eseu despre băşcălie, „profund complexaţi, dar nu numai pentru că îi simţim pe ceilalţi superiori, ci şi pentru că ne simţim – în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate – noi superiori lor”. Iată paradoxala noastră fiinţă. Ridicăm mândri bărbia pentru a spune că, de fapt, suntem oricum prea mici. E ceva masochist în noi. Ne place să ne autoflagelăm. Dar o facem plini de exhibiţionism. Vrem să fim priviţi şi compătimiţi, fiindcă nu ne considerăm doar mici şi chinuiţi, ci şi superiori în suferinţa noastră. Când prindem în faţa microfonului un străin celebru, încercăm să-i smulgem cuvinte de laudă despre ţara noastră. Ce ştiţi despre România?, Vă place în România?, cam acestea sunt întrebările pe care le repetăm obsedant și ridicol, în ciuda faptului că în particular nu ne sfiim să înjurăm „ţara de rahat” în care trăim. E vorba, însă, de nevoia de a fi mângâiaţi pe creştetul de „suferinzi excepţionali”. Şi-atunci cerşim, ne milogim. Sunteţi minunaţi, ne spune străinul, şi ochii ni se umezesc de emoţie. Muuuuuuu!

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă?

Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând s…