Treceți la conținutul principal

SVEVO


Mi se pare că Italo Svevo nu e înțeles nici azi cum trebuie. Mulți vorbesc despre greșelile sale de limbă și despre "barbarismele stilistice". Svevo nu știa prea bine italiana, dar să nu uităm că Triestul în care el a început să publice era sub ocupație austriacă. Mai mult, se știe că prima lui limbă a fost germana. Prin urmare, am putea privi greșelile de limbă doar ca pe niște lucruri pitorești, chiar dacă, evident, rămân dăunătoare. În privința stilului, însă, cred că percepția este total eronată. Poate că Svevo n-a reușit compoziții simetrice, dar stilul lipsit de "floricele" face ca astăzi romanele sale să pară atât de vii și de moderne. O viaţă, primul său roman, a fost publicat în 1892, dar pare scris în secolul XX. Cred că se poate scrie chiar și atunci când nu stăpânești perfect limba. Mai mult, cred că o anumită doză de nesiguranță te face mai imaginativ, mai original. Asta i s-a intâmplat lui Svevo. Scriitorul virtuoz poate să ajungă la o tehnică uluitoare, dar ca să atingă un astfel de nivel trebuie, în cazul în care nu deţine un talent cu totul ieşit din comun, să-şi facă lecţiile, adică să-şi tocească tălpile mergând pe căile înaintaşilor. Ei bine, originalitatea iese greu la iveală astfel. Sunt şi excepţii, desigur, dar de cele mai multe ori totul sfârşeşte ca o simplă imitaţie. În schimb, cei care învaţă mai mult pe pipăite reuşesc mai uşor să devină originali, fiindcă ei încearcă toate căile, neştiind care sunt cele „din manual” şi care nu. Aşa se explică faptul că acolo unde nimeni nu îndrăznise să calce, crezând că e un drum greşit, care nu duce nicăieri, sau pur şi simplu nebănuind că acolo poate exista un drum, „neînvăţaţii” au descoperit noul.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.