--> -->
Ruxandra Novac – ecograffiti (Editura Vinea, 2003, 2006). Poeme dense, inteligente şi dure, ce se definesc ca un plonjon în intim şi în angoasă. Scriitoarea îşi arată sentimentele cu multă discreţie, sofisticat, uneori cu o bună obscuritate. Impresia pe care o ai este că îţi vorbeşte din culise, în timp ce pe scenă nu e nimeni. Intuieşti persoana de dincolo de decoruri, dar trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce auzi. Cititorului nu i se dă voie, în ciuda destăinuirilor pe care le găseşte în carte, să intre sub clopotul de sticlă al autoarei. Totul e bine sigilat. Novac nu-ţi plânge pe umăr, nici măcar nu te priveşte. Se exteriorizează fără a se face – iată paradoxul! – vizibilă.