Poezia lui Komartin ține de un existențialism melancolic. Autorul înfășoară în straturile textelor sale povești sau sentimente crude, parcă abia scoase din pântecul minții, nu se teme să se arate vulnerabil, gata să-și frângă gâtul de muchia vieții, nu caută să-și escaladeze propria dimensiune umană pentru a-și croi alta, neadevărată. Komartin nu scrie o literatură prin care să-și falsifice personalitatea. Autenticitatea, intimitatea și profunzimea dau multora dintre poeziile sale o greutate excepțională.
