Treceți la conținutul principal

Pentru protagonistul romanului Portbagaj, un individ abrutizat şi stăpânit de fascinaţia răului, singura cale spre celebritatea literară e impostura. După ce şi-a însuşit pe nedrept un manuscris pe care l-a publicat sub numele său, găseşte întâmplător jurnalul Alinei, soţia lui. Frustrat şi neîmplinit, se cufundă cu voluptate în lectura paginilor secrete, descoperind lucruri teribile care pun într-o lumină cu totul nouă întreaga sa căsnicie.

Portbagaj a fost recompensat cu Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013" pentru roman în manuscris, acordat de Filiala Bucureşti Proză a Uniunii Scriitorilor din România.

„Ne uram, dar aveam interese mai presus de această ură, în cazul ei era vorba despre dragostea pentru soţia mea, în cazul meu despre o ură şi mai mare, ura pentru aceeaşi femeie, pentru femeia pe care-o iubisem ca un nebun, mama copilului meu, femeia care nu mă dorea, femeia căreia îi era silă de mine, frigida, femeia cu sexul ca un deşert, femeia fără sex, femeia fără viaţă, femeia moartă..."

Ciprian Măceşaru (37 de ani) s-a născut la Câmpina.
Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. A fondat revista bucureşteană Accente.
A publicat în reviste din România şi străinătate. În Irlanda a fost inclus într-o antologie de poezie. A publicat mai multe cărţi de poezie, un volum de interviuri, un jurnal cultural şi un roman.

Postări populare de pe acest blog

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Jurnal spaniol

2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona. 15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune. Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur,…

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…