Treceți la conținutul principal

LANSARE DE CARTE: Portbagaj - Ciprian Măceșaru

Miercuri, 7 mai, ora. 18.30, Librăria Cărturești. Participă: Andreea Răsuceanu, Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru.

Roman recompensat cu Premiul „Tânărul scriitor al anului 2013“ pentru roman în manuscris, acordat de Filiala Bucureşti Proză a Uniunii Scriitorilor din România.

Pentru protagonistul romanului Portbagaj, un individ abrutizat şi stăpânit de fascinaţia răului, singura cale spre celebritatea literară e impostura. După ce şi-a însuşit pe nedrept un manuscris pe care l-a publicat sub numele său, găseşte întâmplător jurnalul Alinei, soţia lui. Frustrat şi neîmplinit, se cufundă cu voluptate în lectura paginilor secrete, descoperind lucruri teribile care pun într-o lumină cu totul nouă întreaga sa căsnicie.

"Ne uram, dar aveam interese mai presus de această ură, în cazul ei era vorba despre dragostea pentru soţia mea, în cazul meu despre o ură şi mai mare, ura pentru aceeaşi femeie, pentru femeia pe care-o iubisem ca un nebun, mama copilului meu, femeia care nu mă dorea, femeia căreia îi era silă de mine, frigida, femeia cu sexul ca un deşert, femeia fără sex, femeia fără viaţă, femeia moartă..."

Ciprian Măceşaru (37 de ani) s-a născut la Câmpina.
Primul om de cultură pe care l-a admirat a fost N. Grigorescu. Haşdeu şi fantoma Iuliei l-au îngrozit. Jebeleanu l-a lăsat rece. În liceu a cântat thrash metal pe versuri de Bacovia. A lucrat ca desenator de animaţie (cea mai frumoasă slujbă pe care a avut-o vreodată), vânzător, responsabil de librării, PR Manager al revistei Şapte Seri. A fondat revista bucureşteană Accente.
A publicat în reviste din România şi străinătate. În Irlanda a fost inclus într-o antologie de poezie. A publicat mai multe cărţi de poezie, un volum de interviuri, un jurnal cultural şi un roman.

PORTBAGAJ
Autor: Ciprian Măceşaru
În afara colecţiilor
Nr. de pagini: 104
Pret: 19.00 lei
Editura Trei

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.