CIPRIAN MĂCEȘARU

Melancolica moarte a Băiatului-stridie (Ed. Humanitas, 2009) este o carte bizară. Poezie de-un umor negru, într-un stil voit copilăresc. Versurile dinamice au un aer zglobiu, chiar inocent, contrastând spectaculos cu îngrozitoarea lume pe care o descriu, o lume populată de personaje care abia mai păstrează contactul cu umanul. Ne întâlnim cu Roboţelul („Nu era cald, n-avea cârlionţi/ şi n-avea nici piele./ Doar un strat de cositor subţire şi rece.”), cu Fata cu mulţi ochi [„Era chiar draguţă/ (dar şi neomenească!)”], cu Puştiul-pată („el are un singur talent:/ lasă în urmă nişte pete livide.”), cu Băiatul-stridie („Zece degete la mâini, tot aşa la picioare,/ avea puţulică, vedea,/ putea auzi şi simţea,/ dar normal?/ Nu prea.”), cu Roy, băiatul-toxic („Ce el obişnuia să respire/ pe ceilalţi îi asfixia!”), cu Mumiuţul („era tare şi-năuntru suna găunos”), cu Gunoiela („Puţea ca un sconcs,/ mereu plină de zoaie.”), cu Sue („fata care obişnuia/ să tragă pe nas superglue”) etc. Ne aflăm l...

Sub aparenţa unui roman, Jostein Gaarder a realizat în Lumea Sofiei (Ed. Univers, trad. Mircea Ivănescu, 2004) o foarte accesibilă şi atractivă istorie a filosofiei, fiind declarată în 1995 cea mai vândută carte de ficţiune din lume. Un succes imens, având în vedere subiectul tratat. Pentru cine vrea să cunoască rapid şi într-un mod plăcut principalele idei filosofice, Lumea Sofiei e unealta perfectă. După cum ştim, filosofia se traduce ca iubire (philo) de înţelepciune (sophia). Aşadar, romanului i s-ar mai fi putut spune şi “Lumea înţelepciunii”. Dar Sofia se numeşte şi personajul principal al cărţii (asta dacă nu punem la socoteală că însăşi filosofia deţine acest rol), o fetiţă de 14 ani, căreia i se prezintă ideile principalilor gânditori, de la Thales la Camus. Din punct de vedere strict literar, cartea nu e una cu virtuţi deosebite, dar aici trebuie pus un bemol: ar fi fost foarte greu de dezvoltat latura ficţională, dacă ne gândim la imensul bagaj pedagogic pe care autorul...