Treceți la conținutul principal

Albert

Avea o gaură-n cap. Se obișnuise cu ea. Până și ceilalţi se obișnuiseră. În fiecare zi mergea în piața din mijlocului orașului. Se rezema de clădirea primăriei și aștepta. Lângă picioarele sale așeza o cutie de tablă. Polițiștii îl lăsau în pace. Devenise un fel de atracție turistică a orașului. Oamenii dădeau năvală să-l vadă. I se dusese vestea în toată lumea. În câteva ore strângea o sumă de bani considerabilă. Nimeni nu pricepea cum poate trăi cu gaura aia în cap. Îl chema Albert și așa se născuse. Doctorii spuseseră că are creierul distrus, că e idiot. Albert nu era idiot. Avea o gaură în cap, atâta tot. Chiar din frunte, până în moalele capului – un tunel. Vedeai cerul prin el. Când nu stătea în piață, lui Albert îi plăcea să picteze. Picta niște peisaje ciudate. E schizofrenic, s-au grăbit iarăși doctorii să afirme. Nu se supăra. Înțelesese demult că oamenii au veșnic o pungă cu venin sub limbă. Nu se gândea la fericire și asta îl făcea fericit. Doar un lucru își dorea cu ardoare: o femeie. Toate fugeau îngrozite de cum îi vedeau tunelul din țeastă. De la o vreme, în tablourile sale, mai întâi abia conturată, apoi tot mai pregnant, își făcea apariția o femeie. Ca o obsesie, trupul gol, tot mai încărcat de culoare, tot mai în relief, creștea, creștea de la pânză la pânză, abia mai încăpea în tablou, contorsionat ca un fetus într-o placentă prea strâmtă. Femeia aceasta avea ceva special. Din frunte îi creștea un fel de corn bont. N-a mai trecut mult timp şi Albert a mărturisit că nu mai poate picta. Spusese totul despre femeia care îl obseda. De-acum privea în gol ore în șir, iar doctorii jubilau: vedeți, vedeți, noi v-am spus, e un lunatic. Lui Albert nici că-i păsa, nu se gândea la fericire și era fericit. Visa că femeia-inorog se așeza în brațele lui, privindu-l drăgăstos, și că apoi îi penetra țeasta cu cornul ei bont, până ce fețele li se turteau una de alta.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…