Avea o gaură-n cap. Se obișnuise cu ea. Până și ceilalţi se obișnuiseră.
În fiecare zi mergea în piața din mijlocului orașului. Se rezema de
clădirea primăriei și aștepta. Lângă picioarele sale așeza o cutie de
tablă. Polițiștii îl lăsau în pace. Devenise un fel de atracție
turistică a orașului. Oamenii dădeau năvală să-l vadă. I se dusese
vestea în toată lumea. În câteva ore strângea o sumă de bani
considerabilă. Nimeni nu pricepea cum poate trăi cu gaura aia în cap. Îl
chema Albert și așa se născuse. Doctorii spuseseră că are creierul
distrus, că e idiot. Albert nu era idiot. Avea o gaură în cap, atâta
tot. Chiar din frunte, până în moalele capului – un tunel. Vedeai cerul
prin el. Când nu stătea în piață, lui Albert îi plăcea să picteze. Picta
niște peisaje ciudate. E schizofrenic, s-au grăbit iarăși doctorii să
afirme. Nu se supăra. Înțelesese demult că oamenii au veșnic o pungă cu
venin sub limbă. Nu se gândea la fericire și asta îl făcea fericit. Doar
un lucru își dorea cu ardoare: o femeie. Toate fugeau îngrozite de cum
îi vedeau tunelul din țeastă. De la o vreme, în tablourile sale, mai
întâi abia conturată, apoi tot mai pregnant, își făcea apariția o
femeie. Ca o obsesie, trupul gol, tot mai încărcat de culoare, tot mai
în relief, creștea, creștea de la pânză la pânză, abia mai încăpea în
tablou, contorsionat ca un fetus într-o placentă prea strâmtă. Femeia
aceasta avea ceva special. Din frunte îi creștea un fel de corn bont.
N-a mai trecut mult timp şi Albert a mărturisit că nu mai poate picta.
Spusese totul despre femeia care îl obseda. De-acum privea în gol ore în
șir, iar doctorii jubilau: vedeți, vedeți, noi v-am spus, e un lunatic.
Lui Albert nici că-i păsa, nu se gândea la fericire și era fericit.
Visa că femeia-inorog se așeza în brațele lui, privindu-l drăgăstos, și
că apoi îi penetra țeasta cu cornul ei bont, până ce fețele li se
turteau una de alta.
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce