Avea o gaură-n cap. Se obișnuise cu ea. Până și ceilalţi se obișnuiseră. În fiecare zi mergea în piața din mijlocului orașului. Se rezema de clădirea primăriei și aștepta. Lângă picioarele sale așeza o cutie de tablă. Polițiștii îl lăsau în pace. Devenise un fel de atracție turistică a orașului. Oamenii dădeau năvală să-l vadă. I se dusese vestea în toată lumea. În câteva ore strângea o sumă de bani considerabilă. Nimeni nu pricepea cum poate trăi cu gaura aia în cap. Îl chema Albert și așa se născuse. Doctorii spuseseră că are creierul distrus, că e idiot. Albert nu era idiot. Avea o gaură în cap, atâta tot. Chiar din frunte, până în moalele capului – un tunel. Vedeai cerul prin el. Când nu stătea în piață, lui Albert îi plăcea să picteze. Picta niște peisaje ciudate. E schizofrenic, s-au grăbit iarăși doctorii să afirme. Nu se supăra. Înțelesese demult că oamenii au veșnic o pungă cu venin sub limbă. Nu se gândea la fericire și asta îl făcea fericit. Doar un lucru își ...