Felix NICOLAU:
"Ciprian Măceșaru strânge chinezește șurubul înțelesurilor, dar, mandarin
autentic, le poate relaxa într-o zicere prietenoasă exact când simte
posibila extenuare a cititorului. Excesiv de prietenos nu este el
niciodată, căci sub echilibrul poetizării, sub claritatea aparentă a
derulării imaginilor și simbolurilor, baracudele și tentaculele memoriei
zvăcnesc din camuflaj să muște din certitudini. Invizibilele crampe și
melancolii asigură un climat poetic propice sobrietății retorice. Nicio
nevoie de paradisuri artificiale: „uneori,/sticlele de alcool/se
termină/înaintea alcoolului,/însă capetele de pod au întotdeauna/o
poveste/de spus/despre oamenii/care-ar fi putut să mai treacă/dintr-o
parte în alta”. Extraordinar de îmbucurător e că poetul reuşeşte să se
debaraseze de bagajul cultural şi să lase în urmă, strălucitor,
snobimea."
