Treceți la conținutul principal

Tudorel Urian despre "Roşu pentru pietoni"

Tudor Urian a scris despre "Roşu pentru pietoni" în revista Acolada. Îi mulţumesc!

Un fragment:
"Diferenţa dintre poezia celor mai mulţi dintre poeþii „indignatei” generaţii 2000 şi cea a lui Ciprian Măceşaru este, mutatis mutandi, cea dintre muzica hip-hop şi saxofonul lui John Coltrane. Pe de o parte,
avem un ritm care se repetă obsedant şi nişte priviri aţintite spre zonele de penumbră ale concretului cotidian, descris în cuvinte fruste, prea puþin poetice, de cealaltă parte, un sunet învăluitor, adesea improvizat menit să pună în evidenþă trăirile de acord fin şi îndoielile spiritului. Până la urmă totul este o chestiune de gust al cititorului, care poate opta între concretul unei seri virile printre băieţii de cartier şi misterul unui son catifelat, vag devitalizat, care răzbate în inima nopţii.
Nimic nu este mai străin imaginarului poetic al lui Ciprian Măceşaru decât mersul pe un teren solid, certitudinea, concretul, strigătul de revoltă, amestecul de sânge, spermă şi mirosuri pestilenþiale care au făcut carieră în poezia anilor de început ai noului mileniu. Poezia sa, aflată la graniþa vis şi realitate este una a crochiurilor de idei şi sentimente abia schiţate, a frânturilor de meditaţie în sens contrar, a cunoaşterii suspendate în constatarea lui Socrate, „ştiu că nu ştiu”, a intuitivului care ia faţa raþionalului şi a misterului
care nu ar trebui să se lase dezlegat. Este o poezie de noapte, murmurată, nu declamată, a unor stări de spirit mai mult decât a unor eforturi raţionale şi voluntare de a scrie Poemul.
[...]
Poet al îndoielilor şi al vulnerabilităţii, Ciprian Măceşaru este un altfel de om al timpului său. Un sceptic aflat în căutarea grăuntelui de înţelepciune menit să facă suportabilă viaţa în goana tot mai decerebrată care caracterizează secolul în care abia am intrat. Poet de cursă lungă, care şi-a găsit drumul său în poezia actuală, Ciprian Măceşaru este, cu siguranţă, unul dintre scriitorii tineri ale căror cărþi viitoare trebuie urmărite cu toată atenţia."

Citiţi întreaga cronică:


Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…