Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde
suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice
ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica
fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul
domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui
Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae
Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva
dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder).
„Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se
ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de
Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care
aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de
Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt
penibile. O şalupă poartă numele „Blandiana”. Ne oprim la o terasă ceva mai retrasă. E linişte. Mâncăm peşte. Eu -
păstrăv prăjit. Crista - saramură de crap. Bem bere nefiltrată.
[...]
Duminică, 13 mai. Galaţi. Ne plimbăm pe strada Domnească. Resturi din gloria de altădată. Fântâna arteziană „Femeie pe valuri”, cu un nud feminin realizat de Constantin Baraschi. Rectoratul Universităţii „Dunărea de Jos” (arh. Grigore Cerchez şi Anton Varnav), clădire masivă, cu multe elemente prin care Cerchez îmi este familiar (Palatul Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti este o operă extraordinară); despre Varnav nu ştiu nimic (sau cel puţin nu-mi amintesc acum nimic). Palatul Administrativ (arh. Ion Mincu), foarte frumos, în stil neoromânesc, cu două statui din marmură realizate de Frederic Storck. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” (arh. I. D. Enescu), fostul Palat V. A. Urechia, pe fronton cu un spectaculos altorelief inspirat din mitologia populară românească, realizat de Mac Constantinescu. Biserica Ortodoxă (arh. Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş). Casele Auschnitt, Balş, Cavaliotti (astăzi adăposteşte Muzeul de Istorie, având lipită de ea o oribilă clădire comunistă), Costache Plesnilă, Gheorghiade, Lambrinidi, Macri, Simion Gheorghiu (ajunsă în ultimul hal)... Grand Hotel (astăzi primăria oraşului)... Palatul Episcopal (astăzi Muzeul de Artă Vizuală) impresionează mai ales datorită enormei sale curţi, un adevărat parc. Muzeul pare închis, uşile sunt închise, nu e afişat programul, nici măcar un carton cu „închis” sau „deschis”, fotografiez câteva dintre sculpturile expuse în curte, dar iată, uşile se deschid, o doamnă se repede la mine, „nu fotografiaţi exponatele!”, „ok”, fotografiez clădirea, „nu fotografiaţi clădirea!”, sare aceeaşi doamnă, „nici clădirea?!”, „nici! E ordin de la domnul director. Dacă doriţi să fotografiaţi, trebuie să plătiţi taxă”, „e absurd!” spun şi plec plin de nervi, gândindu-mă că nicăieri în Occident nu aş fi păţit aşa ceva; deh, managementul românesc...). Grădina Publică (o vedem doar din stradă, nu mai avem timp să vizităm).
[...]
Luni, 14 mai. Bucureşti. Citesc de pe internet că la Galaţi a fost descoperit în 1974 un cavou roman din secolul al IV-lea d.Hr., dar, confundat cu o cazemată, a fost parţial distrus. S-a decis conservarea in situ a cavoului. Prin urmare, a fost acoperit cu pământ, apoi s-a turnat o placă de beton peste el. Pe locul acela îşi parcheză astăzi unii maşinile.
Se pare că pe faleză sunt şi lucrări de Mircea Roman şi Aurel Vlad, doi sculptori care-mi plac mult. Nu le-am văzut şi-mi pare rău. De asemenea, aflu că pe strada Mihai Bravu se găseşte casa Robescu, operă a lui Ion Mincu. De reţinut.
[...]
Duminică, 13 mai. Galaţi. Ne plimbăm pe strada Domnească. Resturi din gloria de altădată. Fântâna arteziană „Femeie pe valuri”, cu un nud feminin realizat de Constantin Baraschi. Rectoratul Universităţii „Dunărea de Jos” (arh. Grigore Cerchez şi Anton Varnav), clădire masivă, cu multe elemente prin care Cerchez îmi este familiar (Palatul Institutului de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti este o operă extraordinară); despre Varnav nu ştiu nimic (sau cel puţin nu-mi amintesc acum nimic). Palatul Administrativ (arh. Ion Mincu), foarte frumos, în stil neoromânesc, cu două statui din marmură realizate de Frederic Storck. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” (arh. I. D. Enescu), fostul Palat V. A. Urechia, pe fronton cu un spectaculos altorelief inspirat din mitologia populară românească, realizat de Mac Constantinescu. Biserica Ortodoxă (arh. Petre Antonescu şi Ştefan Burcuş). Casele Auschnitt, Balş, Cavaliotti (astăzi adăposteşte Muzeul de Istorie, având lipită de ea o oribilă clădire comunistă), Costache Plesnilă, Gheorghiade, Lambrinidi, Macri, Simion Gheorghiu (ajunsă în ultimul hal)... Grand Hotel (astăzi primăria oraşului)... Palatul Episcopal (astăzi Muzeul de Artă Vizuală) impresionează mai ales datorită enormei sale curţi, un adevărat parc. Muzeul pare închis, uşile sunt închise, nu e afişat programul, nici măcar un carton cu „închis” sau „deschis”, fotografiez câteva dintre sculpturile expuse în curte, dar iată, uşile se deschid, o doamnă se repede la mine, „nu fotografiaţi exponatele!”, „ok”, fotografiez clădirea, „nu fotografiaţi clădirea!”, sare aceeaşi doamnă, „nici clădirea?!”, „nici! E ordin de la domnul director. Dacă doriţi să fotografiaţi, trebuie să plătiţi taxă”, „e absurd!” spun şi plec plin de nervi, gândindu-mă că nicăieri în Occident nu aş fi păţit aşa ceva; deh, managementul românesc...). Grădina Publică (o vedem doar din stradă, nu mai avem timp să vizităm).
[...]
Luni, 14 mai. Bucureşti. Citesc de pe internet că la Galaţi a fost descoperit în 1974 un cavou roman din secolul al IV-lea d.Hr., dar, confundat cu o cazemată, a fost parţial distrus. S-a decis conservarea in situ a cavoului. Prin urmare, a fost acoperit cu pământ, apoi s-a turnat o placă de beton peste el. Pe locul acela îşi parcheză astăzi unii maşinile.
Se pare că pe faleză sunt şi lucrări de Mircea Roman şi Aurel Vlad, doi sculptori care-mi plac mult. Nu le-am văzut şi-mi pare rău. De asemenea, aflu că pe strada Mihai Bravu se găseşte casa Robescu, operă a lui Ion Mincu. De reţinut.