"Superhero, romanul de debut al lui Ciprian Macesaru, in curs de aparitie la Cartea Romaneasca
Săptămîna aceasta va apărea la editura Cartea Românească romanul Superhero, debutul în proză al lui Ciprian Măceşaru, cunoscut deja pentru volumele sale de poezie (Cîntecul greierilor de sub calea ferată sau Poeme) sau pentru cronicile de carte pe care le semnează în revista Şapte Seri.
Superhero va fi disponibil şi sub formă de e-book.
Romanul va fi lansat miercuri, 7 martie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti (Piaţa Romană nr.5). Prezintă: Alex Ştefănescu şi Dan C. Mihăilescu. Moderator: Oana Boca.
Ciprian Măceşaru a publicat articole, interviuri, proză şi poezie în reviste precum: Litere, Arte & Idei, România literară, Cuvîntul, aLtitudini, Poesis Internaţional, Orizont, Mu (Spania). Este fondatorul şi directorul revistei Accent Cultural din Bucureşti.
Scurtă descriere a romanului
Paul este un scriitor mediocru, un editor amoral, un soţ jalnic şi un fiu revoltat într-o lume a succesului rapid şi a vedetelor de tot felul. Se visează un mare romancier, îşi doreşte să fie un Superhero. Apăsat de amintiri traumatizante din copilărie şi format de poveşti cu supereroi de mucava, oscilînd între bovarism şi impostură, el reuşeşte totuşi să dobîndească celebritatea mult visată în urma unui furt literar care însă nu rămîne fără urmări. Romanul lui Ciprian Măceşaru este prima dintre ele.
Ciprian Măceşaru despre Superhero
Superhero este un roman de debut. L-am scris cu convingerea că viziunea mea asupra moralităţii poate avea o notă de originalitate. Tot ce scriu are această pornire. Asta nu înseamnă că mă declar un om fără pată. Scrisul este radarul cu care depistez fisurile de pe chipul nevinovăţiei. Nu mă interesează viziunile care separă totul în bun şi rău, în alb şi negru. Personajele mele sînt greu de definit. Ele nu pot fi niciodată aşezate pînă la capăt într-o anumită tabără. Mă interesează oamenii care sînt mai vinovaţi decît îşi închipuie, dar şi cei care sînt mai puţin vinovaţi decît cred. Nu pot glorifica sfinţenia, aşa cum nu pot înfiera diabolicul. Pentru niciuna dintre ipostaze nu sînt suficient de moral.
Primele rînduri din roman
Stăteam la birou, în sufragerie, gol, şi băteam la maşina de scris. Fesele mi se lipeau de tapiţeria unsuroasă a scaunului, un scaun vechi care scârţâia enervant la fiecare mişcare, oricât de nesemnificativă ar fi fost ea. Biroul, mai degrabă o simplă masă, era din lemn de cireş, cu un sertar îngust în care ţineam manuscrisul. Planturoasa maşină de scris Erika şedea docilă pe blatul zgâriat, ţăcănind infernal sub imboldul degetelor mele. Lângă ea, o scrumieră din sticlă albastră, ciobită.
Alina, soţia mea, se aranja în dormitor. Era înaltă, o iapă, cum ar zice Breban, o femeie frumoasă, roşcată, cu sânii plini şi mari, cu buze senzuale şi ochi limpezi, albaştri, dar cu nasul cam lung. Avea un trup grozav, doar genunchii solizi îi stricau armonia.
Eu eram un tip cât se poate de banal, blond, slab, bărbos, cu ochii gri-verzui (ceva spălăcit, oricum), cu nasul uşor coroiat, sprâncenele groase şi gura cu un desen moale, efeminat, noroc că barba masca acest lucru. Barba mă prindea bine, semănam izbitor cu Van Gogh. Îmi dădea aerul unui om inteligent.
— Paul, întârziem! mi-a strigat.
M-am îmbrăcat cu veşnicul costum de ginerică. Nu aveam cravată, mergea şi fără. Îmi lipsea şi o curea de aceeaşi culoare cu a pantofilor. Ştiam, însă, că nu mai e obligatoriu să le asortezi, după cum auzisem şi că poţi bea vin roşu atunci când mănânci carne albă.
Alina purta o rochie albastră, simplă. Poşetă şi pantofi crem. Colier cu bile albe. Arăta foarte bine, mai ales că se şi machiase, foarte discret, cu un pic de ruj şi ceva rimel.
Eram invitaţi la o nuntă. Nu-mi plăcea să particip la niciun fel de eveniment, dar nu ştiu cum de se-ntâmpla să am mereu parte de ele. Timid, nu-mi găseam locul, nu ştiam ce să spun, nu ştiam cum să mănânc, nu ştiam să fac glume, nu ştiam să dansez... Un coşmar.
Am ieşit din bloc sub privirile unor vecini. Stăteau cocoţaţi pe gărduleţul verde, din metal, care înconjura imobilul şi mâncau seminţe de dovleac. Ne priveau şi scuipau de zor cojile pe trotuar."