Treceți la conținutul principal

Despre "Focul din tâmplă" - primele reacţii critice


-->

-->
-->
-->
Ilustraţie de Mike Reed
(www.redwing.hutman.net; www.mikereedart.com)
*** Prozatorul Cristian Robu Corcan, cunoscut în special pentru romanul Gravură în mi bemol, apărut acum câţiva la Editura Humanitas şi tradus în limba sârbă, a scris pe blogul său (cristianrobucorcan.wordpress.com): “Focul din tâmplă este o carte agreabilă, rară în contextul literar românesc, o carte curajoasă în măsura în care zâmbeşte prietenoasă
-->“cerberului repudierii culturii” tocmai printr-un angajament de aluvionare culturală. Acest jurnal este, fără îndoială, o -->“delectabilă punere în scenă” (citează aici din prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, n.m.), născut, dincolo de refuzul mârlăniei şi al inculturii, dintr-o miraculoasă şi tămăduitoare coborâre în sine, din reveriile adânci ale unui om inteligent sufleteşte.”

*** Filosoful Sorin Lavric, exeget al lui Noica, dar şi autor al unor eseuri care anunţă o carte de mare impact (îmi amintesc de eseurile Despre resentiment, frustrare şi revanşă, Coribantul si menadele, Timpul de înjumătăţire...), scrie în România literară (nr. 25, din 9 iulie 2010): “Dacă acceptăm că memorialistica e locul unde, sub pretext de confidenţe, poţi rosti cele mai crunte imprecaţii, atunci jurnalul e tărâmul predilect de revărsare a umorilor veninoase. Iar dacă pe deasupra însemnările au o tentă morbidă, aura lor nefirească e cu atât mai cuceritoare. Din acest motiv, cei mai atrăgători sunt autorii care fac o impresie nesănătoasă, graţie fascinaţiei pe care o resimţim în faţa naturilor maladive.
Sub acest unghi, Ciprian Măceşaru este chiar exemplul contrar, spiritul său având o seninătate care exclude bănuiala bolii creatoare: o natură vitală în al cărei metabolism nu a încăput timbrul patologic al dereglării lăuntrice. Singura tulburare ce ameninţă a-i descumpăni fiinţa e un sentiment stânjenitor: teama de ratare. […] Graţie fondului atavic de bonomie temperamentală, autorul e inapt de necuviinţe expresive, jurnalul fiind o mostră de consemnări decente pe seama unor resemnări adânci. Mai mult, având cultura şi discernământul unui autentic intelectual, autorul alege calea virtuţii cu tentă umanistă, mizând pe şlefuirea statornică a predispoziţiilor de duh. De aceea, jurnalul de faţă este un caleidoscop al trăirilor culturale, trei sferturi din însemnări îndreptându-se spre muzică, pictură, arhitectură sau literatură.”

-->
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe