Treceți la conținutul principal

Jurnalul lui Gide







Andre Gide
Jurnal (vol. I-IV)Traducere de Cezar Sandu-Tiţu,Alexandra-Andreea Sandu-Tiţu şi Raluca Vârlan,
Editura Cartier, 2008

Editura Cartier a reuşit remarcabila performanţă de a publica pentru prima oară în limba română versiunea integrală a celebrului jurnal ţinut de Gide din 1890 până în 1950. E o carte care nu poate lipsi din biblioteca cititorilor adevăraţi. Totuşi, nu înţeleg cum de a luat naştere gidismul, cum de au fost influenţaţi atâţia intelectuali remarcabili de acest om sec, admirator al comunismului, pedofil, exhibiţionist fără margini, ipocrit şi grandoman. Modul în care Gide se raportează la comunism ţine de un anumit teribilism intelectual, de o maimuţăreală specifică multor occidentali, în special francezi, din acele vremuri. Din dorinţa de a-şi justifica existenţa, Gide insistă pe ideea că individualismul şi comunismul sunt compatibile. E un scriitor francez de succes, care călătoreşte foarte mult, în special în ţările care îi oferă pradă sexuală (acesta fiind, de altfel, criteriul care făcea ca o ţară să i se pară interesantă sau nu). Gide afirmă că înţelepciunea începe acolo unde sfârşeşte teama de Dumnezeu. Nu are rost să înşir aici toţi înţelepţii care au trăit cu teama lui Dumnezeu. Lumea pe care o propune Gide, o lume fără Dumnezeu, este una dezumanizată, atroce, imorală. Un om putred acest Gide, dar nu-l putem ignora.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…