Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2010

Florea Miu despre "Poeme"

Abia astăzi am descoperit textul de mai jos, semnat de Florea Miu şi apărut în numărul 11/2010 al revistei Ramuri. "Călătoria de probă de Florea Miu Fluxul poetic de care se lasă purtat Ciprian Măceşaru în volumul poeme (Editura Brumar, Timişoara, 2010) este unul benefic pentru autor, care încearcă astfel să se autodefinească liric, să vadă în sine ceea ce nu găseşte în afară. Spirit introspectiv, în continuă căutare a propriului eu, poetul resimte acut solitudinea, resemnându-se a-şi fi unică locuinţă într-o existenţă monadică, lipsită de comunicare. Confesiunile sale tind să dezvăluie un parcurs existenţial singuratic, cu numeroase întoarceri în/ spre sine ori dezarmante retrageri: „Într-o zi/ n-am mai vrut/ să deschid ochii,/ am rămas ca o casă/ cu jaluzelele trase,/ cu ferestrele oarbe,/ aşezat în câmpii nesfârşite ... ” ( Retragerea-n sine ). Alteori fiinţa este privită ca un imobil – confortabil, dar nelocuit – care, fără viaţă în el, se dovedeşte inutil şi i

MEDI BELORTAJA

Desenatorul Medi Belortaja (n. 8 martie 1967) a absolvit Institutul de Arte Frumoase din Tirana. Începând cu anul 1988 a participat la peste 100 de expoziții, festivaluri și concursuri de desen, naționale și internaționale, câștigând foarte multe premii. Din vasta operă a lui Medi Belortaja, un lucru de un interes aparte pentru noi sunt portretele lui I.L. Caragiale si Mihai Eminescu. Premiile obținute de Medi Belortaja: 1989 - First Prize in National Traditional Cartoon Contest of Humor magazine “ HOSTENI ” Tirana, Albania. 1994 - Golden Prize in 15-th Yomiuri International Cartoon Contest Tokyo - JAPAN. 1995 - Golden Prize in 5-th Seul International Cartoon Festival. Seul – SOUTH KOREA. 1995 - Silver Prize in 2-nd Kyoto International Cartoon Exhibition. Kyoto – JAPAN. - Honorable Mention in 17-th Yomiuri International Cartoon Contest. Tokyo - JAPAN - Success Prize in 13-th Hurriyet International Cartoon Contest. Ankara – TURKEY. - Fifth Prize in 5-th Taejon Internatio

Răzvan Ţupa despre "Poeme" şi "Focul din tâmplă"

În articolul intitulat Poezie şi definire - anul editorial 2010 , publicat pe www.boomlit.com, Răzvan Ţupa scrie: "Accentuând dramatic, formulează poezia Ciprian Măceşaru în poeme (Brumar): ”Cerul, o piele abia jupuită/ atârnă însângerat peste noi.” („Tablou patetic”, p.62). Poezia sa este dublată de apariţia la aceeaşi editură a unui foarte viu jurnal care developează în mod fericit predilecţia pentru vizual şi muzical a autorului, funcţionând ca un adevărat ghid de lectură pentru cartea de faţă." ( http://boomlit.com/poezie-si-definire-anul-editorial-2010/ )

Interviu cu RADU PARASCHIVESCU

Ciprian Măceşaru : Dragă Radu, mă întreb dacă nu cumva în corpul tău se ascunde de ceva vreme un alt scriitor, fiindcă n-aş fi crezut niciodată că vei ajunge de la proza ce amintea de „tinerii furioşi” britanici, la una cu subiect istoric. Şi dpdv stilistic, ultimele două romane, Cu inima smulsă din piept şi Fluturele negru , se despart radical de vechile tale cărţi. De unde această metamorfozare? Radu Paraschivescu : Există situaţii în care e bine să nu corespunzi aşteptărilor, Ciprian. În ce mă priveşte, asta e una dintre ele. Mă împac greu cu sistematizarea nesistematizabilului. Nu ştiu cât de relevant e să spui că X e autor comic, Y metafizic, iar Z abisal. Îmi plac scriitorii care se sustrag clasificărilor şi nu stau în insectarul literaturii străpunşi de acul criticii. Dau vechiul meu exemplu cu Julian Barnes. Ce fel de scriitor e? Să deschidem patru dintre cărţile lui: Nimicul de temut, Papagalul lui Flaubert, O istorie a lumii în zece capitole şi jumătate şi Duffy sau c

Pe neașteptate, un înger

Pentru mine, Jaime Bayly este (alături de Mark Haddon) revelația acestui sfârșit de an. Peruan, născut în 1965, Bayly dă în Pe neașteptate, un înger (Editura Nemira, 2007) un roman excelent, cu tușe grele și umor cum n-am mai întâlnit de multă vreme, un roman plin de scene și personaje memorabile. Slujnica Mercedes, mama acesteia, Petronila, ori maiorul Julio Concha Fina vă vor amuza încă mult timp după ce veți fi terminat de citit cartea. Mai trebuie remarcat și tabloul pestriț, grotesc uneori, al Perului. Pe neașteptate, un înger este un roman despre viață și moarte, despre copii și părinți, despre iubire și ură. Desigur, nimic nou, dar povestea lui Bayly are o vioiciune (poate și o ușoară superficialitate pe alocuri) prin care nu numai că se salvează, dar, așa cum spuneam încă de la început, devine chiar o reușită. De același autor, tot la Editura Nemira: Escrocul sentimental .