Jurnalul (Editura Humanitas, 2009) Oanei Pellea e o mostră de curățenie sufletească. Cine caută în el niscai virtuți literare ori ideatice ieșite din comun nu prea le va găsi, dar va găsi în schimb sufletul arzător al acestei mari actrițe. În fața instinctului autoarei către bun-simț, către o lume civilizată, către frumos, nu poate sta nimic. Dorința de normalitate topește, acoperă, transformă, ca o lavă, tot ce ar putea să i se opună. „Mi-e foarte, foarte dor de frumos şi de bun. Mi-e dor de oameni delicaţi şi buni. De oameni deştepţi şi generoşi. De educaţie şi tradiţie. Mi-e dor de bun-simţ şi bunăvoinţă”. „Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educaţie, subcultura, mârlănia. Doare - doare - doare (...) Stai la rând, Românie! Parte din tine trebuie să înveţe. Să înveţe să se spele, să vorbească româneşte, să se respecte. Să se ierte. Scriu cu durere, cu mare durere despre ţara pe care o iubesc. Dar trebuie să ne trezim”. Ce formulă mai umilitoare
- scriitor -