2004
14 august. Madrid. Aeropuerto de Barajas. Prima bucată de pământ străin pe care calc. Zeci de coloşi înaripaţi sclipesc în soare, unii încremeniți la sol, docili, alții furioși, decolând sau aterizând, sfârtecând aerul și urlând asurzitor. Sunt foarte emoționat. Diseară vom lua trenul spre Barcelona.
15 august. Barcelona. Oricât ai vrea să reacționezi invers față de gloată, primul lucru pe care vrei să-l vezi când ajungi aici este Sagrada Familia. Ieșim de la metrou chiar lângă impunătoarea catedrală. Gaudí a căutat să folosească în opera asta tot ce a învățat; rezultatul (atât cât înseamnă el acum): un amestec bizar de modele ornamentale naturale și elemente ale stilului neogotic și manierist, o construcție înspăimântatoare prin forța geniului, dar nereușită prin “ghiveciul” arhitectural pe care îl propune.
Orașul e magic. Un fel de cetate ideală, cu munte, mare, vechi și nou, un animal bizar, fascinant, frumos colorat, vesel, mândru și mai ales nespus de îndrăzneț. Privesc în jur, sedus, gândindu-mă la tristul nostru București.
Pe plaja Barceloneta. Nimeni nu urlă, nimeni nu aleargă printre cearșafuri. Nu sunt muzici care să-ți zdruncine creierii. Nisipul e curat. Apa la fel. Doar vânzătorii ambulanți amintesc de nebunia de la noi. Citesc Max Frisch – Homo faber.
Seara mergem la Font Màgica (“Fântâna magică”). Brusc, parcă din eter, auzim celebrul Danza ritual del fuego al lui De Falla. Apele fântânii freamată pe zumzăitul acela al viorilor de la începutul melodiei, pe urmă totul explodează. Muntele de apă se răsucește, se contorsionează neîncetat, sincronizat cu muzica și luminat în culori chagalliene.
17 august. Pe Montjuïc. În Satul Olimpic. Palau Sant Jordi, o sală de sport ca o farfurie zburătoare. Aspect SF sporit de Turnul Comunicațiilor (Torre Telefónica), înalt de 136 de metri, opera lui Santiago Calatrava. Aceste două construcții se alătură elegantului Estadi Olímpic.
La Fundacio Joan Miró. Dintre marii suprarealiști, Miró e singurul de-un ludic luminos, de-o intenționată naivitate. Grotescul, sexualitatea scabroasă, blesfemia, atât de prezente în operele celorlalți, la Miró lipsesc cu desăvârșire. Sau, în fine, am putea totuși să spunem că omuleții primitivi ai lui Miró au ceva grotesc, dar nu sunt respingători, înfricoșători, ci amuzanți. La Miró, subconștientul revelat nu e tenebros, coșmaresc, ci plin de umor.
Coborâm către plajă, pe lângă niște jardins extraordinare. Șoseaua e mărginită de palmieri.
18 august. Pe Passeig de Gràcia. Casa Batlló (Gaudí) – totul sinuos (chiar şi faţada e ondulată), stralucire dată de ceramică și sticlă, balcoane care, prin găurile ca nişte ochi imenşi, zăbreliţi, au ceva demonic în ele, acoperiş făcut parcă din solzi: spinarea unui balaur; Casa Amatller (Josep Puig i Cadafalch) – influențe ale goticului catalan, elemente medievale, specifice Țărilor de Jos; Casa Lleó-Morera (Lluís Domènech i Montaner) – raționalitate, ordine, fațadă în stil neogotic, pe care sunt reprezentate mari invenții ale epocii: aparatul foto, becul, telefonul; casa este încoronată cu un turn-foișor.
19 august. Museu Diocesà – în Barri Gòtic (“Cartierul Gotic”), lângă La Catedral (începută în 1298, dar a cărei fațadă capătă spectaculoase adăugiri în stil neogotic la sfârșitul secolului al XIX-lea). Văd expoziția de pictură: De la Paris la Mediterana. Multe nume celebre, dar lucrări de mâna a doua. Numai Van Gogh, Signac și (mai ales) Modigliani reușesc să ridice puțin nivelul.
20 august. Barri Gòtic. Museu Picasso. Din perioada cubistă doar câteva pânze importante (schițe din seria Meninelor, un portret al lui Jaume Sabartés – e clar că Francis Bacon s-a inspirat din portretul ăsta; Coloana lui Columb și Hotelul Ranzini – un amestec de cubism și pointilism; Blanquita Suárez – ceva în genul lui Juan Gris). Dar cred că tocmai lucrările din celelalte perioade mi-au revelat cât de mare pictor a fost Picasso. Căci pe lângă faptul că a născocit, împreună cu Braque, cubismul, el se arată extrem de talentat, stăpân pe tehnică și cu o minte foarte iute, așa încât poate aborda orice stil dorește. La 15-16 ani pictează deja formidabil în stil academist. La 20 de ani asimilează rapid ultimele tendințe din pictură, în Spania și – mai ales – la Paris. E influențat de Toulouse-Lautrec. Când nu mai are ce învăța, Picasso devine el însuși cu o uluitoare ușurință. Ar fi fost de ajuns cele două perioade (albastră și roz) premergătoare cubismului pentru ca artistul catalan să rămână în istoria artei ca un pictor de prim rang.
21 august. Chiar la intrarea în Museu de l’Erotica, un falus din lemn, înalt de vreo doi metri și ceva. O asiatică îl îmbrățișează cu foc și râde cu gura până la urechi. Un bărbat corpolent o fotografiază.
La Boqueria. Munți de cărnuri, fructe, dulciuri, totul aranjat impecabil, într-un extravagant joc de culori. Parcă nu e piață, ci muzeu (doar că în muzeul ăsta îți vine să mănânci exponatele).
22 august. Madrid. După ce Velázquez se afirmă cu portretul lui Góngora, regele Filip al IV-lea, mare iubitor de artă, dar mediocru politician, se hotărește să-i pozeze. Regele e atât de entuziasmat de rezultat, încât îl numește imediat pe Velázquez pintor de cámara, promițându-i că nimeni altcineva nu îi va mai face portretul. Filip al IV-lea avea pe atunci doar optsprezece ani, iar Velázquez, douăzeci și patru. Velázquez va rămâne în slujba Palatului vreme de treizeci și șapte de ani, până la moarte, Palatul devenindu-i și casă, și atelier. Despre Las Meninas Foucault a spus că este o ”reprezentare a reprezentării clasice”. Lucrarea pare să nu înfăţişeze ceea ce vede pictorul, ci imaginea surprinsă de cineva din exterior care, aşadar, nu intră în cadrul hotărât de Velázquez. E pentru prima oară când rolurile, într-o splendidă iluzie, se inversează, când privirea nu mai este dinspre pictor către model, ci invers. Atunci cum de îşi face simţită prezenţa ceva ce nu se vede? Velázquez găseşte o soluţie extraordinară: într-o oglindă de pe peretele din fundal, se reflectă imaginea a două modele, acestea fiind chiar regele şi regina (e interesant de ştiut că Velázquez nu a pictat niciodată portretul celor doi suverani împreună). Reduplicarea speculară dezleagă enigma. Niciunul dintre personaje nu se uită spre oglindă, imaginea din ea fiindu-i oferită doar celui care privește tabloul. Faptul că nu îi vedem decât indirect pe suverani, dar că personajele tabloului îşi îndreaptă atenţia către ei, ori sunt pe cale să o facă, sugerează distanţa dintre monarhi şi supuşii lor. Privirea nevăzuţilor monarhi subordonează, Velázquez reuşind astfel să exprime puterea acestora într-un mod cu totul original.
27 august. Copleșit de prea multele lucruri importante pe care le-am văzut, n-am mai reușit să notez nimic. Madridul e frumos, dar nu poate fi comparat cu Barcelona. Aici se simte că ești în inima imperiului, monarhismul pare să-și fi pus amprenta pe tot. E un oraș mai sobru, mai îngâmfat, lipsesc culoarea și bucuria din Barcelona. Madridul e clasic, Barcelona e exotică. Cervantes & Velázquez versus Gaudí, Picasso & Miró. Și totuși, Madridul are un as în mânecă: muzeele de artă. Prado, Thyssen-Bornemisza și Reina Sofía.
28 august. Am visat să mă întorc din Spania cu puternice pagini de jurnal, dar iată ca nu am reuşit mai nimic. Nu am scris despre Sunil, indianul cu care ne-am împrietenit și care ne-a fascinat câteva seri la rând cu înțelepciunea și sensibilitatea lui, despre monumentala sculptură metalică a lui Frank Gehry, Peix Daurat (“Peștele auriu”), despre Parcul Güell, despre Palau de la Música Catalana, despre Hospital de la Santa Creu i de Sant Pau, despre Monumentul lui Columb, despre librăriile în care am scotocit cu disperare după autori români (nu i-am găsit decât pe Cioran, Eliade și Ionesco), despre Toledoul cel minunat, cu superba cafenea arabă, cu împrejurimile parcă neschimbate de pe vremea lui El Greco...
29 august. București. Călătoria în străinătate ca mod de exorcizare a subiectivităţii cu care ne privim în oglinda de acasă, ca eliberare din apele stătute ale sedentarismului nostru şi scufundarea în altele noi, străine, revigorante.
(din volumul "Focul din tâmplă", prefaţă de Dan C. Mihăilescu, Editura Brumar, 2010)