Premoniţie sau coincidenţă?
Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Încercând să aplaneze disputa apărută între pictorii Oscar Dominguez şi Esteban Frances, este lovit cu un pahar în ochiul stâng, episod pe care celebrul scriitor argentinian Ernesto Sabato avea să-l folosească în romanul Despre eroi şi morminte. Întorcându-ne la “Autoportret...”, trebuie spus că pe lângă faptul în sine de a se fi reprezentat cu un ochi scos, Brauner sporeşte tulburarea noastră cu lumina ca un fel de abur gălbui, ce-i propagă tabloului un plus de mister, “aburul” acela părând a fi o aluzie la spiritism. Desigur, nu putem şti cu siguranţă dacă autoportretul este mărturia unei premoniţii, dar coincidenţa ar fi, parcă, mult prea mare, mai ales pentru un tip ca Brauner, interesat, după cum am spus, să scotocească în ungherele cele mai ascunse ale minţii sale.