Note zilnice , Camil Petrescu, Editura Brumar, 2004. Excelente primele două note, apoi îşi propune ca "de aci încolo, numai fapte" şi totul devine aţos, fără culoare, cu multe detalii nesemnificative. Ce impresionează e sărăcia cruntă şi nedreaptă în care a trăit acest mare scriitor, ca şi neînţelegerea pe care i-au purtat-o mulţi dintre contemporanii săi (Cezar Petrescu, în articolul Un om intransigent , publicat în Curentul (8 martie 1928): "Camil Petrescu, autor de mici pârţuri dramatice şi stihuite"; Eliade, în Oceanografie (1935): "Sunt sigur că Falsul tratat pentru uzul autorilor dramatici se va bucura, în cincizeci de ani, de o atenţie pe care scrierile domnului Camil Petrescu nu au obţinut-o niciodată până acum şi pe care, foarte probabil, nu o vor obţine nici de acum înainte"; Petru Manoliu, în Credinţa (10 iunie 1937), numindu-l pe Camil, "Cămilă": "E fricos ca un şoarece şi inteligent ca un dop de plută").
- scriitor -