Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2011

Ionel Ciupureanu - „Mișcări de insectă”

Abia anul trecut am luat contact cu poezia lui Ionel Ciupureanu (n. 1957, Coșoveni, Dolj), după ce Claudiu Komartin mi-a pomenit de mai multe ori despre acest scriitor. Am găsit apoi, la chioșcul de la Muzeul Literaturii Române, volumul „Adormisem și mă gândeam”, publicat în 2005 la Editura Pontica. O poezie stranie, cu rupturi neliniștitoare, cu o densitate și o putere a trăirilor care amintesc de filmele thriller. Minimalistă, nevrotică, poezia lui Ciupureanu pare să fie rezultatul unei șlefuiri obsesive a revoltelor interioare. Cred în varianta aceasta cu atât mai mult cu cât am aflat că în anii '90 Ciupureanu a scris versuri pentru formația de punk Terror Art. Fără să încerc să spun că poezia lui Ciupureanu este tributară cuiva, căci nu este, trebuie să remarc, totuși, că e aici ceva din vizionarismul greu, mortuar al lui Bacovia (Nicolae Manolescu a spus același lucru), totul procesat într-o stilistică spectaculoasă, cam ca la Virgil Mazilescu. La recent înființata Cas