CIPRIAN MĂCEȘARU

Abia astăzi am descoperit textul de mai jos, semnat de Florea Miu şi apărut în numărul 11/2010 al revistei Ramuri. "Călătoria de probă de Florea Miu Fluxul poetic de care se lasă purtat Ciprian Măceşaru în volumul poeme (Editura Brumar, Timişoara, 2010) este unul benefic pentru autor, care încearcă astfel să se autodefinească liric, să vadă în sine ceea ce nu găseşte în afară. Spirit introspectiv, în continuă căutare a propriului eu, poetul resimte acut solitudinea, resemnându-se a-şi fi unică locuinţă într-o existenţă monadică, lipsită de comunicare. Confesiunile sale tind să dezvăluie un parcurs existenţial singuratic, cu numeroase întoarceri în/ spre sine ori dezarmante retrageri: „Într-o zi/ n-am mai vrut/ să deschid ochii,/ am rămas ca o casă/ cu jaluzelele trase,/ cu ferestrele oarbe,/ aşezat în câmpii nesfârşite ... ” ( Retragerea-n sine ). Alteori fiinţa este privită ca un imobil – confortabil, dar nelocuit – care, fără viaţă în el, se dovedeşte inutil şi i

Desenatorul Medi Belortaja (n. 8 martie 1967) a absolvit Institutul de Arte Frumoase din Tirana. Începând cu anul 1988 a participat la peste 100 de expoziții, festivaluri și concursuri de desen, naționale și internaționale, câștigând foarte multe premii. Din vasta operă a lui Medi Belortaja, un lucru de un interes aparte pentru noi sunt portretele lui I.L. Caragiale si Mihai Eminescu. Premiile obținute de Medi Belortaja: 1989 - First Prize in National Traditional Cartoon Contest of Humor magazine “ HOSTENI ” Tirana, Albania. 1994 - Golden Prize in 15-th Yomiuri International Cartoon Contest Tokyo - JAPAN. 1995 - Golden Prize in 5-th Seul International Cartoon Festival. Seul – SOUTH KOREA. 1995 - Silver Prize in 2-nd Kyoto International Cartoon Exhibition. Kyoto – JAPAN. - Honorable Mention in 17-th Yomiuri International Cartoon Contest. Tokyo - JAPAN - Success Prize in 13-th Hurriyet International Cartoon Contest. Ankara – TURKEY. - Fifth Prize in 5-th Taejon Internatio

În articolul intitulat Poezie şi definire - anul editorial 2010 , publicat pe www.boomlit.com, Răzvan Ţupa scrie: "Accentuând dramatic, formulează poezia Ciprian Măceşaru în poeme (Brumar): ”Cerul, o piele abia jupuită/ atârnă însângerat peste noi.” („Tablou patetic”, p.62). Poezia sa este dublată de apariţia la aceeaşi editură a unui foarte viu jurnal care developează în mod fericit predilecţia pentru vizual şi muzical a autorului, funcţionând ca un adevărat ghid de lectură pentru cartea de faţă." ( http://boomlit.com/poezie-si-definire-anul-editorial-2010/ )

Ciprian Măceşaru : Dragă Radu, mă întreb dacă nu cumva în corpul tău se ascunde de ceva vreme un alt scriitor, fiindcă n-aş fi crezut niciodată că vei ajunge de la proza ce amintea de „tinerii furioşi” britanici, la una cu subiect istoric. Şi dpdv stilistic, ultimele două romane, Cu inima smulsă din piept şi Fluturele negru , se despart radical de vechile tale cărţi. De unde această metamorfozare? Radu Paraschivescu : Există situaţii în care e bine să nu corespunzi aşteptărilor, Ciprian. În ce mă priveşte, asta e una dintre ele. Mă împac greu cu sistematizarea nesistematizabilului. Nu ştiu cât de relevant e să spui că X e autor comic, Y metafizic, iar Z abisal. Îmi plac scriitorii care se sustrag clasificărilor şi nu stau în insectarul literaturii străpunşi de acul criticii. Dau vechiul meu exemplu cu Julian Barnes. Ce fel de scriitor e? Să deschidem patru dintre cărţile lui: Nimicul de temut, Papagalul lui Flaubert, O istorie a lumii în zece capitole şi jumătate şi Duffy sau c

Pentru mine, Jaime Bayly este (alături de Mark Haddon) revelația acestui sfârșit de an. Peruan, născut în 1965, Bayly dă în Pe neașteptate, un înger (Editura Nemira, 2007) un roman excelent, cu tușe grele și umor cum n-am mai întâlnit de multă vreme, un roman plin de scene și personaje memorabile. Slujnica Mercedes, mama acesteia, Petronila, ori maiorul Julio Concha Fina vă vor amuza încă mult timp după ce veți fi terminat de citit cartea. Mai trebuie remarcat și tabloul pestriț, grotesc uneori, al Perului. Pe neașteptate, un înger este un roman despre viață și moarte, despre copii și părinți, despre iubire și ură. Desigur, nimic nou, dar povestea lui Bayly are o vioiciune (poate și o ușoară superficialitate pe alocuri) prin care nu numai că se salvează, dar, așa cum spuneam încă de la început, devine chiar o reușită. De același autor, tot la Editura Nemira: Escrocul sentimental .

Note zilnice , Camil Petrescu, Editura Brumar, 2004. Excelente primele două note, apoi îşi propune ca "de aci încolo, numai fapte" şi totul devine aţos, fără culoare, cu multe detalii nesemnificative. Ce impresionează e sărăcia cruntă şi nedreaptă în care a trăit acest mare scriitor, ca şi neînţelegerea pe care i-au purtat-o mulţi dintre contemporanii săi (Cezar Petrescu, în articolul Un om intransigent , publicat în Curentul (8 martie 1928): "Camil Petrescu, autor de mici pârţuri dramatice şi stihuite"; Eliade, în Oceanografie (1935): "Sunt sigur că Falsul tratat pentru uzul autorilor dramatici se va bucura, în cincizeci de ani, de o atenţie pe care scrierile domnului Camil Petrescu nu au obţinut-o niciodată până acum şi pe care, foarte probabil, nu o vor obţine nici de acum înainte"; Petru Manoliu, în Credinţa (10 iunie 1937), numindu-l pe Camil, "Cămilă": "E fricos ca un şoarece şi inteligent ca un dop de plută").

Unde scurte. Jurnal indirect de Monica Lovinescu. Începutul unui text din 22 mai 1969 găsesc că ar fi fost perfect ca moto pentru celebrul număr din Dilema dedicat lui Eminescu. „Nu e nimic paradoxal în a pretinde că cel mai mare dar pe care-l poţi face unui clasic este irespectul faţă de el. Această afirmaţie devine şi mai puţin paradoxală dacă adăugăm imediat că irespectul nu priveşte de fapt textul clasic, ci tradiţia care l-a îngheţat într-o formă moştenită”. Un alt scriitor mitologizat, nu fără ajutorul autorului însuşi, e Nichita Stănescu. Prin urmare, tot un poet. Am putea spune că suntem un popor cu o sensibilitate ieşită din comun. Problema e că avem de-a face cu o falsă sensibilitate, cu o superficială admiraţie, nicidecum cu o profundă înţelegere. Poezia lui Nichita (Alex Ştefănescu observa foarte bine că Nichita Stănescu e singurul scriitor de la noi căruia e de ajuns să-i rosteşti numele mic pentru ca toată lumea să ştie despre cine-i vorba) e departe de a fi accesibi

Azi, 19 noiembrie, la Târgul de Carte Guadeamus, lansarea volumului AER CU DIAMANTE, reeditat la Editura Humanitas.

--> --> Fragment dintr-un interviu cu Neagu Djuvara realizat de Vlad Mixich şi apărut pe HotNews.ro în data de 17 decembrie 2008 (e drept că e un material destul de vechi, dar cred că merită să fie cunoscut de mai multă lume): “Europa de mâine va aparţine arabilor şi ţiganilor. De aceea considerăm că cea mai gravă crimă facută împotriva europenilor de baştină şi a culturii europene este deschiderea largă a porţilor Europei hoardelor barbare şi hămesite de foame din Asia şi Africa, hoarde care vor transforma Europa creştină, civilizată şi prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care urmaşii noştri vor putea, probabil, supravieţui pentru câteva generaţii în "rezervaţii"... Iar noi, europenii de rând, stăm cu braţele încrucişate şi ne văicărim de toate ticăloşiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic. Aşa încât ne merităm soarta, spre ruşinea noastră, a tuturor!” * Pentru a citi interviul complet, daţi click pe link-ul de mai jos: h

La aflarea veștii că Mario Vargas Llosa a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, mulți dintre noi am reacționat așa: „în sfârșit!”. Recunoașteți, ne cam luasem gândul de a-l vedea câștigător pe peruan. Juriul de la Stockholm părea hotărât să ne uimească încă mulți ani cu alegerile sale, dar iată că de data asta a făcut ce trebuia, poate doar pentru a mai tempera corul acuzatorilor, căci tare mi-e teamă că în anii ce vor urma vom avea iarăși parte de surprize neplăcute. Dar poate că, totuși, nu va fi așa. Există în istoria acestui premiu scurte perioade în care au fost aleși, unul după altul, scriitori excepționali. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în anii ’30, când Luigi Pirandello, Eugene O’Neill și Roger Martin du Gard au fost rând pe rând desemnați învingători. Sau, pentru a veni ceva mai aproape de zilele noastre, adică în anii optzeci, iată o altă serie magnifică: Elias Canetti, Gabriel Garcia Marquez, William Golding. Așadar, se poate. De ce n-ar urma Michel Tournie

Filmuletul ("Omul care aduce cartea", ProTV) e din 2007. Abia îmi apăruseră primele cărţi.

Vă vine sau nu să credeți, Mario Vargas Llosa este noul câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură. Cred că juriul de la Stockholm a vrut să demonstreze ceva. Oare nu spuneam cu toții că Vargas Llosa nu o să ia niciodată premiul fiindcă are o orientare politică de dreapta? Tare mi-e teamă că o să urmeze iar o perioadă de vreo 7-8 ani în care vor fi premiați numai scriitori cu o anumită agendă, precum cei care au câștigat premiul în ultimii ani. În fine, să nu vorbesc cu păcat. Să ne bucurăm că omul care a scris Conversație la catedrală, Războiul sfârșitului lumii, Mătușa Julia și condeierul, Orașul și câinii, Casa verde... a luat, în sfârșit, Premiul Nobel. P.S. - Mulți se arată entuziasmați de faptul că Vargas Llosa a luat Nobelul, dar mă mir că unii dintre ei, deși se laudă că vor REciti opera peruanului, vorbesc despre "ElogiuL mamei vitrege". Cineva chiar spunea că, din opera lui Vargas Llosa, asta e cartea care îi place cel mai mult. Nu vreau să fiu "cârc

*** „Ce să gândesc despre nivelul intelectual sau orice alt nivel al unei persoane care n-a aflat până acum că un cuvânt se schimbă în funcţie de modul în care este folosit – că până şi cuvântul ”trandafir” poate să-şi piardă parfumul dacă se iveşte în gura unei preţioase cu veleităţi de estet, pe când cuvântul c... (căcat – n.m.) poate fi perfect bine crescut, când este utilizat cu discernământ de cineva conştient de ţelurile sale”, spune Witold Gombrowicz în celebrul său Jurnal . „Vulgarul nu stă în cuvinte, ci în oameni”, spune şi Marin Tarangul în Predici profane . Gombrowiczian de-a dreptul, Sorin Stoica, în Aberaţii de bun-simţ , spune acelaşi lucru: „Poţi vorbi elegant şi detaşat despre defecaţie, la fel cum poţi să fii groaznic de vulgar atunci când încerci să descrii o floare.” *** În Călinescu – Curs de poezie (ţinut în 1938 la Facultatea de filosofie şi litere din Iaşi), am găsit următoarea frază: “Gesturile pe care le facem în vis sunt absurde, dar nu fără sens. Aco

Opiniile potrivnice filosofiei dezvoltă argumente în care se fac referiri la caracterul speculativ al creației filosofice, la faptul că aceasta abordează probleme care nu sunt o reflectare a vieții concrete, de zi cu zi, a realității în care individul se implică în plinătatea condiției sale umane. Problemele abordate în filosofie se constituie în climatul raportării reflexive a omului la lumea ca totalitate. Demersul filosofic este reflexiv, este distanțare de concretul sensibil, este înălțare pe verticală într-un univers construit de filosofi și populat cu termeni ce nu au înțelesul la îndemâna conștiinței comune. Dar cum poate fi definită negarea filosofiei? Unde poate fi ea încadrată, în ce zonă a culturii? E simplă literatură? Aristotel spunea că “argumentarea unei opinii care contestă ideea de filosofare înseamnă a face filosofie”. Așadar, filosofia este prezentă în orizontul creației spirituale și prin opiniile care contestă rosturile ei. Mă întreb dacă Papini, atunci când a sc

În ultimul număr (35 / 17 septembrie) al revistei România literară , Iulia Iarca scrie despre cartea mea de poeme: „[...] Măceșaru îmbină într-un mod potrivit sinceritatea tonului cu mijloacele inteligente ale unei poezii conștiente. Felul în care imaginile sunt așezate în fața cititorului este pur și simplu politicos: nu îl ofensează cu detalii inutile, nu îl bruschează cu ambiții ermetice. Apoi, exprimă o armonie interioară, în concordanță cu fireștile denivelări ale sensibilității poetice. [...] Este de salutat stilul onest cu care Ciprian Măceșaru își scrie poeziile. Deși nu se imaginează a fi un vârf masiv al poeziei tinere, reușește să se plaseze cu câteva capete deasupra celor care țin morțiș să se vadă astfel.” http://www.romlit.ro/recenzii3510  

Sorescu, în Jurnal (Ed. Fundației „Marin Sorescu”, 1999): „De recitit ce zice Rilke despre el (despre Rodin – n. m.) – am uitat cu desăvârşire”. Realizez că nici eu nu-mi mai amintesc mare lucru din cartea lui Rilke. Şi de-ar fi singurul caz nu ar însemna o aşa mare tragedie, dar numai aruncându-mi privirea spre bibliotecă ajung imediat la constatarea că sunt multe astfel de cărţi, în primul rând romane. Şi-atunci cum să nu fiu cuprins de un sentiment al zădărniciei?! Ştiu, însă, că totul depinde de felul în care citeşti. O lectură superficială, în grabă, e nulă aproape în totalitate, spun aproape , fiindcă şi la modul subconştient o carte te poate îmbogăţi, prin emoţie, prin estetica scriiturii etc. Dar de citeşti cu foaie şi creion lângă tine, cum se spune, sigur te alegi cu ceva. Totuşi, pentru a-ţi fi cu adevărat folositoare noile cunoştinţe şi pentru a nu le uita, e musai să le incluzi în setul tău de valori, în retorica ta, în gândirea ta, fie şi ca exemple negative, adică să

Mi se pare că Italo Svevo nu e înțeles nici azi cum trebuie. Mulți vorbesc despre greșelile sale de limbă și despre "barbarismele stilistice". Svevo nu știa prea bine italiana, dar să nu uităm că Triestul în care el a început să publice era sub ocupație austriacă. Mai mult, se știe că prima lui limbă a fost germana. Prin urmare, am putea privi greșelile de limbă doar ca pe niște lucruri pitorești, chiar dacă, evident, rămân dăunătoare. În privința stilului, însă, cred că percepția este total eronată. Poate că Svevo n-a reușit compoziții simetrice, dar stilul lipsit de "floricele" face ca astăzi romanele sale să pară atât de vii și de moderne. O via ţă , primul său roman, a fost publicat în 1892, dar pare scris în secolul XX. Cred că se poate scrie chiar și atunci când nu stăpânești perfect limba. Mai mult, cred că o anumită doză de nesiguranță te face mai imaginativ, mai original. Asta i s-a intâmplat lui Svevo. Scriitorul virtuo z poate să ajungă la o tehnică ulu

Citesc extaziat Moarte pe credit (Editura Nemira, 2005), romanul lui Céline . Apostolul Matei se înşală când spune că pomul rău nu poate să facă poame bune. Şi Céline nu e singurul exemplu. De la noi îi putem aminti pe Sadoveanu ori E. Barbu. Vorba lui Jonathan Swift: „Uneori citesc cu plăcere o carte, dar mi se întâmplă să nu-l pot suferi pe autor.”

Noi, românii, suntem, după cum bine spunea Ana Blandiana într-un eseu despre băşcălie, „profund complexaţi, dar nu numai pentru că îi simţim pe ceilalţi superiori, ci şi pentru că ne simţim – în acelaşi timp şi cu aceeaşi intensitate – noi superiori lor”. Iată paradoxala noastră fiinţă. Ridicăm mândri bărbia pentru a spune că, de fapt, suntem oricum prea mici. E ceva masochist în noi. Ne place să ne autoflagelăm. Dar o facem plini de exhibiţionism. Vrem să fim priviţi şi compătimiţi, fiindcă nu ne considerăm doar mici şi chinuiţi, ci şi superiori în suferinţa noastră. Când prindem în faţa microfonului un străin celebru, încercăm să-i smulgem cuvinte de laudă despre ţara noastră. Ce ştiţi despre România? , Vă place în România? , cam acestea sunt întrebările pe care le repetăm obsedant și ridicol, în ciuda faptului că în particular nu ne sfiim să înjurăm „ţara de rahat” în care trăim. E vorba, însă, de nevoia de a fi mângâiaţi pe creştetul de „suferinzi excepţionali”. Şi-atunci cerşi

Prozatorul Stelian Ţurlea scrie în Ziarul de duminică [nr.31 (514), săptămâna 6-12 august 2010], în cadrul rubricii Cartea de literatură , despre Focul din tâmplă : "Un jurnal care acoperă perioada 2000-2009 şi care descrie cu fervoare şi febrilitate în special experienţele culturale care i-au fundamentat autorului personalitatea. Dan C. Mihăilescu, care semnează prefaţa acestei cărţi, prezintă întâlnirea sa cu autorul ca pe una dătătoare de surprize şi pe de-a-ntregul captivantă - impresie care se va confirma prin parcurgerea volumului. Iată o schiţă de portret: "Ciprian citeşte efervescent, este meloman rabiat şi înghite pictură cu o bulimie de nedescris. Bate insaţiabil muzeele şi expoziţiile, are un cult pentru George Enescu, dar şi pentru Italo Svevo, ascultă stoner rock, dodecafonie, indie, math rock, imnuri gregoriene, Mahler şi jazz de toate culorile, trece cu egală nonşalanţă asimilatoare de la Vermeer la Dali, de la Magritte la Bernea, de la Prokofiev, Kafka, B

În Autobiografia (Editura Art, 2008) sa, Mark Twain spune că Bret Harte ar fi căpătat gloria din întâmplare. Harte i-a povestit că a scris poemul Wan Lee, păgânul doar ca să se amuze, apoi l-a aruncat la coş. Având însă nevoie de un text pentru revista Overland Monthly, şi cum nu avea nimic pregătit, a ales să folosească manuscrisul pe care tocmai îl aruncase. Harte a declarat (ştiu asta din O istorie a literaturii americane de Peter Conn) despre Wan Lee, păgânul că este „probabil cel mai prost poem pe care l-a scris cineva vreodată”. De altfel, Bret Harte a rămas în posteritate doar cu câteva poezii (printre care Wan Lee, pagânul) şi povestioare pe care el le considera banale. Mă întreb, oare câţi scriitori s-au pierdut în mediocritate doar fiindcă nu au publicat „banalităţile” pe care le-au scris, preferând în locul lor nişte texte pretenţioase şi, fără ca ei să îşi dea seama de asta, lipsite de valoare?

Julien Green, în Plăcerea de a te povesti ţie însuţi. Pagini de jurnal (Editura Humanitas, 2007): „Cred că dacă nu voi cădea în ispita unei vieţi uşuratice, voi scrie în cele din urmă o carte mare, şi sper că într-o zi voi avea sentimentul de-a nu fi primit mai mult decât am dat”. Green nota aceste rânduri nefiind conştient că tocmai jurnalul în care scrie este marea lui carte, asta fără a mai pune la socoteală faptul că în 1933, anul în care face această însemnare, avea deja în bibliografie excelentul roman Leviathan. Uluitoare exigenţă!

Cărțile sunt disponibile: la librăria Eminescu http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-602-538-9/Ciprian-Macesaru__Poeme http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-602-539-6/Ciprian-Macesaru__Focul-din-tampla la chioșcul de la Muzeul Literaturii Române în rețelele de librării Humanitas și Cărturești.

Aflat la debut, Andrei Călăraș dă un viguros roman de aventuri, erudit, cu o construcție complicată, dar bine susținută. E vorba, în fond, de un roman policier care amintește de "Numele trandafirului". Dacă autorul va fi un Umberto Eco, ori un Wilbur Smith, rămâne de văzut. Ziua a 7-a , Editura Abeona Press, 2010

„Ce se etalează aici este o sumă forfotitoare, incandescentă, de virtualităţi. Un palpitant spectacol de acumulări, filtrări şi concentrări estetice, derulat în decorul pustiitor al României jalnic-postmoderne, dominate de incultură, grobianism, dezumanizare, o ţară parcă hipnotizată de scrâşnetul lui Caliban: „Stăpâne, luaţi-i cărţile!” Cum să nu admiri necondiţionat aşa o fierbinte coregrafie meditativă, deopotrivă juvenilă şi agil exersată, ingenuă şi experimentată, într-un peisaj uman ireversibil alterat de prostie, rea voinţă, rea credinţă şi neputinţă?” Dan C. Mihăilescu

--> --> --> --> Ilustraţie de Mike Reed (www.redwing.hutman.net; www.mikereedart.com) *** Prozatorul Cristian Robu Corcan, cunoscut î n special pentru romanul Gravură în mi bemol , apărut acum câţiva la Editura Humanitas şi tradus în limba sârbă, a scris pe blogul său (cristianrobucorcan.wordpress.com): “ Focul din tâmplă este o carte agreabilă, rară în contextul literar românesc, o carte curajoasă în măsura în care zâmbeşte prietenoasă --> “cerberului repudierii culturii” tocmai printr-un angajament de aluvionare culturală. Acest jurnal este, fără îndoială, o --> “delectabilă punere în scenă” (citeaz ă aici din prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, n.m.) , născut, dincolo de refuzul mârlăniei şi al inculturii, dintr-o miraculoasă şi tămăduitoare coborâre în sine, din reveriile adânci ale unui om inteligent sufleteşte.” *** Filosoful Sorin Lavric, exeget al lui Noica, dar şi autor al unor eseuri care anunţă o carte de mare impact

* S ă - ţ i impui forma, s ă te faci vizibil, s ă evadezi din vertijul general, s ă devii, adic ă , mai puternic decât for ţ a care vrea s ă te surpe, s ă te construie ş ti, s ă te ridici mai repede decât poate haosul s ă te strice, s ă ai o vitez ă în plus. * De ce oare încearcă unii oameni să transforme credința, din mister în doctrină?! Dincolo de mister, credința, supusă exclusiv principiilor rațiunii, nu poate exista decât ca vanitate. * M ă întristeaz ă momentele când gândurile îmi sunt acaparate de lumea obiectiv ă , de banalul cotidian, în defavoarea, a ș adar, lumii subiective. Asta arat ă c ă în metafizica mea, în interiorul meu au fost aruncate ni ș te ancore ale realit ă ț ii obiective. E ca o corupere a spiritului, ca o murd ă rire a lui. Nu po ț i tr ă i f ă r ă s ă interac ț ionezi cu lumea obiectiv ă (poate doar un ascet reu ș e ș te asta), îns ă problema e de a nu-i permite cotidianului s ă dilueze substan ț a ta intim ă . * Poate fi di