La aflarea veștii că Mario Vargas Llosa a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, mulți dintre noi am reacționat așa: „în sfârșit!”. Recunoașteți, ne cam luasem gândul de a-l vedea câștigător pe peruan. Juriul de la Stockholm părea hotărât să ne uimească încă mulți ani cu alegerile sale, dar iată că de data asta a făcut ce trebuia, poate doar pentru a mai tempera corul acuzatorilor, căci tare mi-e teamă că în anii ce vor urma vom avea iarăși parte de surprize neplăcute. Dar poate că, totuși, nu va fi așa. Există în istoria acestui premiu scurte perioade în care au fost aleși, unul după altul, scriitori excepționali. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în anii ’30, când Luigi Pirandello, Eugene O’Neill și Roger Martin du Gard au fost rând pe rând desemnați învingători. Sau, pentru a veni ceva mai aproape de zilele noastre, adică în anii optzeci, iată o altă serie magnifică: Elias Canetti, Gabriel Garcia Marquez, William Golding. Așadar, se poate. De ce n-ar urma Michel Tournier, Thomas Pynchon, Milan Kundera, Taher ben Jelloun, Salman Rushdie, Julian Barnes, Paul Auster, Antonio Tabucchi, Antonio Lobo Antunes, Ian McEwan, Peter Esterhazy, Javier Marias?… În fine, măcar trei dintre ei să ia Nobelul! Măcar doi! Măcar unul! Rămâne de văzut.
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...