Tudor Urian a scris despre "Roşu pentru pietoni" în revista Acolada. Îi mulţumesc! Un fragment: "Diferenţa dintre poezia celor mai mulţi dintre poeþii „indignatei” generaţii 2000 şi cea a lui Ciprian Măceşaru este, mutatis mutandi , cea dintre muzica hip-hop şi saxofonul lui John Coltrane. Pe de o parte, avem un ritm care se repetă obsedant şi nişte priviri aţintite spre zonele de penumbră ale concretului cotidian, descris în cuvinte fruste, prea puþin poetice, de cealaltă parte, un sunet învăluitor, adesea improvizat menit să pună în evidenþă trăirile de acord fin şi îndoielile spiritului. Până la urmă totul este o chestiune de gust al cititorului, care poate opta între concretul unei seri virile printre băieţii de cartier şi misterul unui son catifelat, vag devitalizat, care răzbate în inima nopţii. Nimic nu este mai străin imaginarului poetic al lui Ciprian Măceşaru decât mersul pe un teren solid, certitudinea, concretul, strigătul de revoltă, amestecul de