-->
-->
Ilustraţie de Mike Reed
(www.redwing.hutman.net; www.mikereedart.com)
*** Prozatorul Cristian Robu Corcan, cunoscut în special pentru romanul Gravură în mi bemol, apărut acum câţiva la Editura Humanitas şi tradus în limba sârbă, a scris pe blogul său (cristianrobucorcan.wordpress.com): “Focul din tâmplă este o carte agreabilă, rară în contextul literar românesc, o carte curajoasă în măsura în care zâmbeşte prietenoasă
-->“cerberului repudierii culturii” tocmai printr-un angajament de aluvionare culturală. Acest jurnal este, fără îndoială, o -->“delectabilă punere în scenă” (citează aici din prefaţa lui Dan C. Mihăilescu, n.m.), născut, dincolo de refuzul mârlăniei şi al inculturii, dintr-o miraculoasă şi tămăduitoare coborâre în sine, din reveriile adânci ale unui om inteligent sufleteşte.”*** Filosoful Sorin Lavric, exeget al lui Noica, dar şi autor al unor eseuri care anunţă o carte de mare impact (îmi amintesc de eseurile Despre resentiment, frustrare şi revanşă, Coribantul si menadele, Timpul de înjumătăţire...), scrie în România literară (nr. 25, din 9 iulie 2010): “Dacă acceptăm că memorialistica e locul unde, sub pretext de confidenţe, poţi rosti cele mai crunte imprecaţii, atunci jurnalul e tărâmul predilect de revărsare a umorilor veninoase. Iar dacă pe deasupra însemnările au o tentă morbidă, aura lor nefirească e cu atât mai cuceritoare. Din acest motiv, cei mai atrăgători sunt autorii care fac o impresie nesănătoasă, graţie fascinaţiei pe care o resimţim în faţa naturilor maladive.
Sub acest unghi, Ciprian Măceşaru este chiar exemplul contrar, spiritul său având o seninătate care exclude bănuiala bolii creatoare: o natură vitală în al cărei metabolism nu a încăput timbrul patologic al dereglării lăuntrice. Singura tulburare ce ameninţă a-i descumpăni fiinţa e un sentiment stânjenitor: teama de ratare. […] Graţie fondului atavic de bonomie temperamentală, autorul e inapt de necuviinţe expresive, jurnalul fiind o mostră de consemnări decente pe seama unor resemnări adânci. Mai mult, având cultura şi discernământul unui autentic intelectual, autorul alege calea virtuţii cu tentă umanistă, mizând pe şlefuirea statornică a predispoziţiilor de duh. De aceea, jurnalul de faţă este un caleidoscop al trăirilor culturale, trei sferturi din însemnări îndreptându-se spre muzică, pictură, arhitectură sau literatură.”
-->