Treceți la conținutul principal

Frida









FRIDA KAHLO

Christina BurrusTraducere de Vasile SavinEditura Univers, 2007


Frida Kahlo a devenit cunoscută în afara Mexicului abia prin anii ’80, dar notorietatea ei a atins apogeul mai ales după lansarea din 2002 a filmului Frida (regia: Julie Taymor; cu Salma Hayek şi Alfred Molina). Născută în 1907, Frida Kahlo, în ciuda poftei sale de viaţă, a avut un destin tragic. În 1925 a suferit un groaznic accident (autobuzul în care se afla a fost izbit de un tramvai; „bara de la coborâre – spune Frida – m-a străpuns aşa cum spada îl străpunge pe taur”). Triplă fractură a coloanei vertebrale, fractură de claviculă, fractură a coastelor trei şi patru, luxaţie la umărul stâng, triplă fractură de bazin, perforarea abdomenului şi bazinului, unsprezece fracturi la gamba dreapta, dislocarea piciorului drept. Uluitor, Frida supravieţuieşte, deşi doctorii erau convinşi că va muri pe masa de operaţie. Cu excepţionala ei putere psihică, cu umorul ei (Morţii îi spunea „Pelona” – Cheala), Frida nu dezarmează, setea ei de viaţă fiind la fel de mare, chiar dacă multă vreme va fi imobilizată la pat. Citeşte foarte mult, pictează. În anul 1929 se căsătoreşte cu marele muralist Diego Rivera. Se vor iubi toată viaţa, în ciuda rupturilor, a faptului că ea nu mai poate avea un copil (deşi încearcă, riscându-şi viaţa, în luna a treia pierde copilul), a aventurilor lui Diego, urmate de aventurile ei lesbiene, dar şi a uneia cu... Troţki (cei doi pictori erau comunişti), ca răzbunare pentru faptul că Diego se culcase cu sora ei, Cristina.

Pictura Fridei amestecă tradiţia culturală a Mexicului cu suprarealismul şi „poartă în ea mesajul durerii”, după cum spune Frida însăşi. Viaţa sa se transformă în pictură, cu tot ce are ea mai tulburător, mai dramatic. Aşadar, principalul subiect al picturii Fridei Kahlo e chiar Frida Kahlo. „Dacă mă pictez, o fac pentru că acesta este subiectul pe care îl cunosc cel mai bine”, spune artista. Tablourile prezintă un ciudat amestec de forţă şi sensibilitate, de duritate şi exuberanţă; aşa cum scria André Breton, „arta Fridei este o bombă legată cu panglică”.






















Foto: NICKOLAS MURAY, Frida on White Bench, New York, 1939


Postări populare de pe acest blog

Primele două capitole din "Trecutul..." au apărut în limba italiană, în revista Orizzonti culturali, în traducerea lui Mauro Barindi

http://www.orizzonticulturali.it/it_interventi_Mauro-Barindi-e-Ciprian-Macesaru.html Una post-società ai margini della modernità: Ciprian Măceșaru e la Romania dei nostri giorni (febbraio 2017, anno VII)

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html Bibliotecă de scriitor Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...