Foarte tânărul (n. 1982) Cosmin Perţa a dat în Fără titlu (Editura Paralela 45, Colecţia Avanpost, 2011) poate cel mai bun volum al său de poezie. Perţa face o figură aparte în rândul tinerei generaţii de scriitori. Vine cu o sensibilitate uşor retro, cu o delicateţe mereu afirmată, cu o cuminţenie care, atunci când nu înmoaie prea tare textul, reuşeşte să emoţioneze. Sunt multe poeme frumoase în această carte. Poem de spus e unul dintre ele. Iată prima strofă: „Ce mă împresoară pe mine acum este labilitatea./ Sunt un bărbat bun, fac ce pot,/ Vreau să fac şi mai mult./ De multe ori pântecul meu recită poeme absconse/ Pe care le reproduc cu fidelitate, în absenţa inimii mele.” Păcat că în unele dintre texte apar cuvinte demult scoase din instrumentarul literaturii de azi. Câteva exemple: jeleşte, dalbă, căinţă, bolit, izbăvire, nemărginirea ş.a.
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce