Treceți la conținutul principal

Poşta


Charles Bukowski, Poşta. Traducere de Sorin Gherguţ. Editura Polirom, 2004.
Charles Bukowski s-a născut în 1920, în Germania, din tată american şi mamă nemţoaică. La trei ani este adus în America. Debutează foarte târziu, la aproape patruzeci de ani. A început să scrie romane abia după ce a împlinit cincizeci de ani. Totuşi, a reuşit să publice peste 70 de volume.
Proza lui Bukowski este onestă, cum îi place lui să spună, adică sinceră, simplă, directă, trăgându-şi seva din Louis Ferdinand-Celine, John Fante, Henry Miller şi chiar Ernest Hemingway.
În romanul Poşta, Bukowski descrie experienţa trăită vreme de doisprezece ani ca funcţionar la poştă. Henry Chinaski, alter ego al autorului, este, ca şi în Factotum şi Femei, personajul principal. Şi tot ca în cele două romane amintite, şi în acest caz domină mizeria, scenele de sex, neputinţa de a se adapta condiţiilor societăţii, limbajul vulgar. Regulile draconice ale poştei, cărora Chinaski trebuie să le facă faţă, reflectă o societate americană mecanică, sufocantă, aberantă. Desigur, suntem departe de o viziune kafkiană. Chinaski îşi doreşte să ajungă „un bun parazit” şi asta nu-l ajută să fie, nu-i aşa?, vreun tip exemplar, dar nici nu-l împiedică să critice societatea în care trăieşte. Nu întâlnim la Bukowski vreo criză existenţialistă, vreo angoasă care să-l tortureze, ci doar silă faţă de provocările vieţii, lene, repulsie... Omului îi plac femeile, cursele de cai şi băutura, cam asta e tot ce-l interesează. De ajuns ca să-ţi devină simpatic.
Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe