Treceți la conținutul principal

La masă cu Vișniec




„Târfe/ târfe au devenit cuvintele/ târfe ieftine care se culcă pe/bani puțini/ cu cine vrei și cu cine nu vrei// cuvântul patrie se culcă/ absolut cu toată lumea/ pe bani sau pur și simplu/ pentru promisiuni de tandrețe/ cuvântul viitor ne sărută pe toți pe gură/ de dimineața până seara// dar cea mai insuportabilă târfă/ e cuvântul moarte/ fără niciun ban și nechemată/ te așteaptă în pat/ când vrei și când nu vrei/ excitată până la cer umedă până la oase” (Absolut cu toată lumea).
Poemul de mai sus face parte din volumul La masă cu Marx (un titlu bun, dar care amintește de O beție cu Marx, titlul uneia dintre cărțile lui Mircea Dinescu) publicat recent de Matei Vișniec la Editura Cartea Românească. Așadar, o altă revenire spectaculoasă în poezia românească din ultima perioadă. Ion Mureșan și Ioan Es. Pop au fost, probabil, cei mai așteptați să publice din nou (și, în general, nu au dezamăgit, atât cartea Alcool, cât și unelte de dormit conțin multe poeme extraordinare). Apoi a mai fost surprinzătorul și excelentul Nimic al lui Mircea Cărtărescu. Ei bine, lângă aceste trei titluri putem așeza acum La masă cu Marx.
Unsprezece ani au trecut de la ultimul volum de poezie scris de Vișniec, unul dintre cei mai străluciți poeți din literatura română contemporană, chit că faima sa de dramaturg (e de departe cel mai important dramaturg român în viață) ascunde de multe ori acest aspect (ca să nu mai vorbim că e și un prozator interesant).
Chiar și atunci când ceea ce ne spune pare mai puțin important, Vișniec ne ține trează curiozitatea cu felul captivant în care știe să „povestească”. Nimic din încâlceala pretențioasă cu care aproape toți poeții „binevoiesc” să ne încerce nu e de găsit aici, arta lui Vișniec, fie ea și una căreia deja îi cunoaștem bine rețeta (dar ce rețetă!), dovedind o claritate și o forță a viziunilor reconfortante (ceea ce nu înseamnă, firește, că poeziile lui Vișniec sunt un simplu divertisment; dimpotrivă, gravitatea, spaima, revolta sau amenințarea răzbat din fiecare text).

Poezia din La masă cu Marx, de-o limpezime care a devenit inconfundabilă, reușește încă să impresioneze prin prospețimea imaginației. Unelte de dormit și La masă cu Marx sunt, probabil, cele mai bune cărți de poezie românească din 2011 (dar anul nu s-a terminat, urmează Târgul Gaudeamus, așa că mai putem avea parte de niscai plăcute surprize).

Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe