Ru (Editura Spandugino, 2011; traducere: Alina Șeremet) amintește de Balzac și micuța croitoreasă chineză, celebrul roman al lui Dai Sijie, dar nu pentru că i-ar semăna în ceea ce privește construcția ori stilul (dimpotrivă, din acest punct de vedere sunt foarte diferite), ci pentru că descrie evenimente istorice asemănătoare. Instaurarea comunismului în China, respectiv în Vietnam, țară în care Kim Thúy, autoarea romanului Ru, a locuit în primii ani de viață, a dus la schimbări dramatice. „Reeducarea” burghezilor și a intelectualilor de către noua clasă conducătoare, cea a muncitorilor, a însemnat un proces pe cât de absurd, pe atât de tragic. Meritul ambilor autori este că au reușit să facă literatură din toată această nebunie. Dar în Ru se vorbește și despre fuga unei familii, despre temporara ședere în lagărul de refugiați din Malaiezia, despre drumul până în Canada și despre integrarea în noua și foarte diferita societate, împingând astfel povestea până dincolo de evenimentele trăite în scurta perioadă petrecută în Vietnamul comunist.
Ru nu este un simplu roman. El este, în egală măsură, autobiografie și eseu.
Kim Thúy a părăsit Vietnamul la vârsta de 10 ani, în cala unui vapor de pescuit, iar astăzi locuiește la Montréal. A fost croitoreasă, translator, avocat, proprietara unui restaurant, critic culinar pentru radio şi televiziune. Ru este primul ei roman, apărut în 2009, despre care s-a scris laudativ în publicații importante (Le Figaro, l’Express, Le Nouvel Observateur, Le Point…) și pentru care a obţinut: Marele premiu RTL-Lire 2010 (Salonul de carte de la Paris 2010), Premiul literar al Guvernatorului General 2010, categoria romane şi nuvele, Marele premiu al Salonului de carte de la Montréal 2010, eseu, Premiul Mondello pentru multiculturalitate 2011 (Italia).
În limba vietnameză, ru înseamnă cântec de leagăn. Kim Thúy scrie în cartea sa, într-un mod minimalist și poetic, atât despre cântecul de leagăn al Vietnamului pierdut, al copilăriei de-acolo, cât și despre cântecul noului leagăn, al patriei adoptive, Canada. Împărțit în mici fragmente, romanul se citește ușor, fiecare piesă din puzzle aruncându-te neîntârziat spre următoarea, creându-se astfel un fel de efect de domino.
Nimic nu e de prisos. Scenele sunt de-o mare putere evocatoare.
Cartea nu respectă un fir cronologic, autoarea jonglând cu „cioburile” sale colorate într-un mod aparent aleatoriu, ducând, însă, la nașterea sub ochii noștri a unui vitraliu întru totul coerent. Prinsă între două lumi, între două vieți, autoarea resimte o ambivalență în care se vede astfel: „o jumătate aici, o jumătate acolo, nimic și totul în același timp” (p. 146). E aici drama imigrantului, a celui care-și duce trecutul în spate, neputând astfel cuceri total prezentul și viitorul.