Treceți la conținutul principal

Aerobiciclete… și-atât!



Am tot auzit vorbindu-se despre Aerobiciclete (Editura Brumar, 2010), volumul de poezie semnat de Bogdan O. Popescu. Unii vorbeau de el cu entuziasm, alţii aruncau neîndurători cu piatra: „ah, BOP scrie precum optzeciştii.” Cei din urmă aveau dreptate. Dar mişto e că şi primii aveau dreptate să fie entuziasmaţi, căci BOP reuşeşte prin talent să se situeze deasupra unui simplu epigonism. Optzecismul trăieşte viguros în poezia acestui continuator. Plăcerea cu care îi citeşti poezia înlătură orice tendinţă de a-l mai încorseta pe autor într-o generaţie sau alta. Până la urmă, pentru a mă gândi departe, foarte departe, cât de tare va mai conta nesincronizarea (prea puţin însemnată ca număr de ani) lui BOP cu autorii optzecişti peste, să zicem, 500 de ani?! Staţi, staţi, nu săriţi, ştiu că nu prea avea cum să se sincronizeze cu optzeciştii, din simplul motiv că e mai tânăr decât aceştia, precum ştiu şi că aruncând cu o aşa generozitate poezia lui BOP peste veacuri, propovăduind supravieţuirea ei, aş face un pariu critic indecent (prin urmare, nici nu îl fac). Eu doar voiam să spun că peste timp aceste mici diferenţe de ani care punctează acum apariţia unor poeţi pe scena literaturii vor fi aproape insesizabile. Prin urmare, bucuraţi-vă de poezia lui Bogdan O. Popescu… şi-atât! Ia ascultaţi aici nişte versuri faine: „aleg o poveste de amor din liceu/ cu care îmi frec faţa până face spumă/ folosesc o noapte cu lapoviţă drept brici” (pregătirea pentru scris); „am avut femeia desenată la şcoala de artă” (ficţiune); „dragostea noastră alerga altădată pe străzi/ prindea troleibuzele pe scară, trimitea scrisori/ vocea mea se auzea din piaţa romană/ până la universitate.// acum – iată: trecem prin aceleaşi spaţii tolănite în noi/ şi suntem de nerecunoscut” (de nerecunoscut); prunii şi-au umflat, în grădină, fructele/ într-o noapte/ cât alţii în zece şi vizavi, peste gârlă, dealurile/ au purtat, dintr-o dată/ detalii de monumente aztece” (am tuns iarba)…


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....
Citiți mai multe