<<„dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK”?
Ştim din istorie, din relatările refugiaţilor şi supravieţuitorilor cu care am vorbit şi eu, după listele de civili ucişi, de la copii de 3 luni la moşnegi de 90 de ani. Mai ştim că Azerbaidjanul nu avea armată propriu-zis în 1990-1992 ceea ce a şi permis unei naţiuni de 2 milioane, înarmată pînă în dinţi de Armata Roşie, să învingă şi să alunge de pe teritoriul ei o naţiune de 8 milioane.
„dar ar trebui, cred, verificata ipoteza” - exact asta am şi făcut la faţa locului.
„nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah”
Ba putem spune şi nu o spunem noi ci patru rezoluţii ale Consiliului de securitate ONU ignorate de ocupanţi.
„ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah)”
Aveţi grijă ca nu cumva mîine sau peste un an să nu elibereze cineva enclava -HR-CV-MR şi cu ocazia asta să mai ia 5 judeţe, en passant. Sau ca nu cumva Armata Roşie să nu elibereze Moldova de la Carpaţi la Prut.
„Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii”.
Aici lucrurile nu sînt de „disputat”, aşa cum nu e de discutat dacă Hitler n-a avut, mai ştii, dreptate să omoare evrei şi ţigani sau dacă Hitler şi Molotov n-au avut cumva dreptate să împartă Polonia.
Cînd cinci membri ai unei familii sînt ucişi în casa lor în faţa celui de-al şaselea, supravieţuitor, (1992, la Hodjalî) care mi-a relatat scena despre ce vreţi să mai discutăm?
Atunci haide să discutăm şi dacă turcii n-aveau cumva motive să-i trimită pe armeni în pustiurile Anatoliei sau Antonescu să-i mîne pe ţigani peste Prut.
Acest relativism în numele „obiectivităţii” este foarte periculos. Haideţi să întrebăm ucigaşul dacă nu cumva victima l-a călcat pe picior!>>
Am scris (http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2011/11/pantera-si-istoria.html) despre „Pantera sus, pe clavecin”, cartea domnului Horia Gârbea, exprimându-mi, totuşi, unele rezerve faţă de percepţia sa asupra conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan. Domnul Gârbea mi-a dat replica, lăsând un comentariu generos. Îi mulţumesc! Consider că e necesar să aduc la „suprafaţă” acest comentariu, să nu-l las doar în „subteranul” unei postări deja vechi. Iată: